StiripesurseȘtirile zileiCe spune noul șef al internelor despre ancheta privind atacul de...

Ce spune noul șef al internelor despre ancheta privind atacul de la Aeroport

Publicat:

Ministrul de Interne, Adrian Efros, va decide dacă vor fi sau nu demiși anumiți responsabili din diferite subdiviziuni după ce va fi finalizată ancheta privind atacul armat de la Aeroport, în care doi ofițeri au fost uciși, potrivit noi.md.
Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, la fel va fi sub lupa anchetatorilor.
„Ancheta se află în desfășurare, termenul de prezentare a raportului este 31 iulie.
În baza anchetei respective vom evalua toate aspectele și vom determina implicarea fiecărui angajat, fie de nivel de conducere sau executiv, după care vor fi luate decizii. – Și despre Vasiloi?
După finalizarea anchetei se vor lua toate deciziile”, a declarat Adrian Efros la prima sa conferință de presă din noua funcție, transmite Noi.md cu referire la unimedia.info Efros a adăugat că a solicitat echipei manageriale „propuneri de măsuri pentru ca incidente grave precum cel de la Aeroport să nu se mai întâmple”.
Amintim, la data de 30 iunie, un polițist de frontieră a fost împușcat mortal, din propriul pistol, de un cetățean străin pe Aeroportul Internațional Chișinău. Atacatorul l-ar fi deposedat de armă, apoi s-ar fi baricadat într-o încăpere de pe Aeroport. Totodată, a fost împușcat și un agent de securitate, care la fel a decedat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.