StiripesurseSocialCinci persoane au apelat la ambulanță din cauza caniculei

Cinci persoane au apelat la ambulanță din cauza caniculei

Publicat:

Reprezentanții Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească anunță că, în ultimele două zile, din cauza temperaturii ridicate de afară, cinci persoane au apelat la ambulanță din cauza insolațiilor sau chiar din cauza că au leșinat. Unii dintre ei au primit ajutorul medical la fața locului, iar alții au fost transportați la spital, potrivit Știri.md.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, vârsta celor cinci persoane este cuprinsă între 19 și 69 de ani, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

Citește și : Magazinele sociale ale lui Ilan Șor își suspendă activitatea

De asemenea, săptămâna trecută, de ajutor medical au avut nevoie alte 15 persoane. Unsprezece dintre ele au avut insolații, iar patru au avut stări de leșin.

Unul dintre principalele motive ale apariției insolației este expunerea îndelungată la soare. Consumul de alcool și deshidratarea pot provoca insolație chiar și în cazul unei expuneri moderate la soare, explică specialiștii.


În acest caz, medicii recomandă cetățenilor să stea în încăperi răcoroase, cel puțin 30 de minute, și să consume multe lichide.

Citeşte şi: Guțul e pusă pe fapte mari: Vom construi un aeroport și vom restabili exportul de produse agricole în Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.