StiripesurseEconomieMoldova a primit în ultimii doi ani peste 1,2 miliarde de...

Moldova a primit în ultimii doi ani peste 1,2 miliarde de euro

Publicat:

Uniunea Europeană a mobilizat, din octombrie 2021 și până în prezent, peste 1,2 miliarde de euro pentru R. Moldova. Banii au fost alocați pentru a sprijini țara să treacă peste criza energetică și provocările economice și de securitate cu care se confruntă.

Potrivit lui Siegfried Mureșan, susținerea financiară, sub formă de fonduri nerambursabile și credite în condiții avantajoase, a fost alocată pentru nevoile cele mai importante ale R. Moldova și ale cetățenilor, precum stabilizarea macrofinanciară a țării, măsuri de sprijin pentru oamenii afectați de creșterea prețului la energie, măsuri de creștere a siguranței în contextul amenințărilor de securitate generate de război, dar și pentru investiții în modernizarea țării, în infrastructură și în tranziția spre o economie verde, transmite IPN.

Citeşte şi: Este imposibil ca aleșii poporului din partea BCS să nu știe că în Ambasada Rusiei este un cuib de spioni (opinie) – Stiripesurse.md

Europarlamentarul a comunicat că, în ultimul an, instituțiile europene au făcut o prioritate din sprijinirea Republicii Moldova. Chiar și statele UE care câțiva ani în urmă erau mai reticente în această privință au înțeles acum rolul important pe care îl are Republica Moldova pentru stabilitatea și siguranța întregii Uniuni Europene. Această deschidere se datorează atât situației regionale dată de războiul din Ucraina, dar și majorității politice proeuropene de la Chișinău și conducerii statutului care, prin eforturile depuse, au câștigat încrederea partenerilor europeni, a explicat deputatul european.

Siegfried Mureșan a precizat că războiul de agresiune declanșat de Rusia în Ucraina a afectat puternic Republica Moldova. Autoritățile și cetățenii s-au văzut nevoiți să gestioneze, peste noapte, criza refugiaților ucraineni. La fel, riscurile de securitate au crescut, iar încercările Federației Ruse de a destabiliza situația din Moldova s-au intensificat. Războiul din Ucraina a afectat și comerțul internațional al Republicii Moldova, producătorii agricoli nemaiputând să-și exporte mărfurile prin Ucraina. În pofida tuturor provocărilor, Moldova a făcut progrese impresionante în ultimii doi ani în implementarea reformelor necesare integrării europene, precum modernizarea justiției, a administrației publice, lupta anticorupție și implementarea de măsuri pentru garantarea drepturilor omului, a menționat europarlamentarul.


Citeşte şi: Militarii pucişti l-au răsturnat pe preşedintele Nigerului – Stiripesurse.md

Oficialul a spus că, în 2024, trebuie să fie continuat și accelerat sprijinul pentru Moldova. „Republica Moldova a demonstrat că merită o perspectivă clară privind începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. De aceea, noi, Parlamentul European, am cerut în mai multe rânduri anul acesta să începem negocierile de aderare cu Republica Moldova până în 2024, după îndeplinirea celor nouă recomandări de reforme transmise de către Comisia Europeană. Trebuie, de asemenea, să continuăm să ajutăm Moldova cu fonduri europene”, a menționat Siegfried Mureșan.

În data de 23 iunie 2022, Consiliul European a decis să răspundă cererii de aderare a Republicii Moldova la UE, depuse pe 3 martie a aceluiași an, și să-i ofere statut de țară candidată, în urma avizului Comisiei Europene. Avizul Comisiei a venit și cu un set de nouă recomandări pe care autoritățile de la Chișinău trebuie să le îndeplinească înainte de începerea negocierilor de aderare la UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Criză de personal în instituțiile statului

Republica Moldova se confruntă cu o criză de personal, cu peste 32.000 de locuri de muncă vacante. Citește și: Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți,...

Revoltă în satul unde o fetiță de șapte ani ar fi fost agresată de un vecin. Oamenii cer dreptate

Cazul copilei de șapte ani, care ar fi fost abuzată sexual de către un vecin, provoacă teamă și furie deopotrivă în rândul localnicilor. Citește și:...

Fermierii au primit sute de milioane prin intermediul programului FCA

Peste 580 de întreprinderi micro și mici din sectorul agricol au primit în perioada martie 2025-mai 2026 finanțări peste jumătate de miliard de lei. Citește...

Nereguli în evidența patrimoniului gestionat de MEC

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a emis o opinie de audit cu rezerve asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC)...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.