StiripesurseȘtirile zileiCanalul de comunicare între armatele Rusiei şi Statelor Unite rămâne deschis...

Canalul de comunicare între armatele Rusiei şi Statelor Unite rămâne deschis în Siria

Publicat:

Canalul de comunicare între militarii ruşi şi americani pe tema operaţiunilor în Siria, destinat evitării unor incidente, este în prezent ‘activ’, a asigurat joi Kremlinul, în contextul în care Washingtonul ameninţă cu lovituri regimul de la Damasc, relatează AFP, potrivit agerpres.

Kremlinul a subliniat că această legătură de comunicare de criză cu Statele Unite pentru a evita o ciocnire accidentală este utilizată de ambele părţi, conform Reuters, pe fondul escaladării tensiunilor internaţionale, după ce SUA au anunţat miercuri posibile lovituri asupra regimului sirian, al cărui aliat este Rusia.

Citeşte şi: Peste 400 de militari germani sunt anchetaţi pentru extremism

Acest canal, care se bazează pe o linie telefonică specială, ‘este într-o stare activă şi linia este folosită de ambele părţi’, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Respectivul canal de comunicare, a cărui suspendare a fost anunţată de mai multe ori înainte în perioadele de tensiune, joacă un rol-cheie în evitarea incidentelor pe teren şi în spaţiul aerian sirian.


El se bazează pe o linie telefonică specială între centrul de comandă a operaţiunilor aeriene al coaliţiei, situat în Qatar, şi echivalentul său rusesc.

Pe lângă această linie telefonică, ruşii şi americanii au convenit asupra unui număr de proceduri care trebuie urmate în operaţiunile lor, precum convenţiile privind frecvenţele radio utilizate în schimburile dintre piloţii celor două ţări.

Citeşte şi: Vladimir Putin îi cere premierul israelian Netanyahu să nu destabilizeze Siria

Ruşii şi americanii au folosit de asemenea acest canal pentru a defini zonele considerate foarte sensibile de unul dintre cei doi parteneri şi în care orice intruziune este considerată o ameninţare.

Declaraţia Kremlinului intervine în timp ce guvernul britanic urmează să se reunească joi pentru a discuta dacă Marea Britanie se va alătura sa nu Statelor Unite şi Franţei într-un posibil atac militar asupra Siriei, ca represalii pentru presupusul atac chimic de sâmbăta trecută la Douma (în Ghouta orientală), atribuit de Occident forţelor preşedintelui Bashar al-Assad, ceea ce ameninţă să aducă forţele occidentale şi ruseşti în stadiul de confruntare directă.

Rusia a denunţat ‘un pretext’ utilizat pentru lansarea unei operaţiuni militare împotriva aliatului său şi a avertizat că va doborî orice rachetă lansată împotriva Siriei, potrivit AFP.

‘Noi considerăm că este absolut esenţial să evităm orice act care ar putea agrava tensiunile în Siria. Aceasta ar avea un efect extraordinar de distructiv asupra întregului proces de reglementare sirian’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului joi. 

Citeşte şi: Oraşul sirian Douma este PĂZIT de poliţia militară rusă

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

Zeci de moldoveni au căzut pradă escrocilor în doar 24 de ore. Prejudiciul este de milioane

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 2 milioane de lei,...

Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu Marta Kos, Comisară europeană pentru Extindere, aflată în vizită în Republica Moldova cu...

Consolidarea capacităților de combatere a traficului de droguri – subiect de discuții la IGP

Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Lilian Carabeț a avut o întrevedere cu experții Programului Internațional de Asistență pentru Formare în Investigații Penale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.