StiripesurseJustiţieProcuroarea cercetată pentru îmbogățire ilicită riscă să fie demisă?

Procuroarea cercetată pentru îmbogățire ilicită riscă să fie demisă?

Publicat:

„Datele privind dosarele penale se află sub rezerva clauzei de confidențialitate și orice informații pot fi solicitate/primite doar de la organul de urmărire penală”.

Este reacția Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) cu privire la acțiunile procuroarei din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA), Mirandolina Șușițcaia, cercetată penal pentru îmbogățire ilicită și abuz de serviciu.

Citeşte şi: Germania investește în învățământul profesional din Moldova – Stiripesurse.md

„Atribuțiile Consiliului Superior al Procurorilor țin de domeniul de autoadministrare și nu țin de competențe pe domeniul urmării penale, motiv din care, prin lege, nu avem posibilitatea oferirii informațiilor despre dosarul la care v-ați referit”, a precizat CSP în mesajul său pentru Realitatea.md.

Reprezentanții Consiliului au mai precizat pentru redacția Realitatea.md că nu se cunoaște când plenul CSP ar urma să examinze demersul de suspendare din funcție, depus de fostul procuror interimar Dumitru Robu. Potrivit Consiliului, „toate subiectele aflate pe rolul CSP se examinează în modul corespunzător”.


Amintim că Mirandolina Sușițcaia, pe care presa a etichetat-o procurorul lui Platon, este cercetată penal pentru îmbogățire ilicită și abuz de serviciu. Despre aceasta a anunțat Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate (PCCOCS), în gestiunea căreia se află dosarul.

Citeşte şi: De ce posturile ruse reușesc să penetreze atât de ușor spațiile audiovizuale ale statelor fost sovietice? – Stiripesurse.md

Mirandolina Sușițcaia, în 2021, printr-un ordin al procurorului general interimar Dumitru Robu, a fost retrasă din dosarele în care figura Platon.

Ulterior, Robu a expediat un demers la Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) și a cerut suspendarea din funcție a procurorului anticorupție, Mirandolina Sușițcaia, dar CSP nu a examinat deocamdată cererea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.