StiripesurseJustiţieSingurul magistrat condamnat pentru îmbogățire ilicită cere acum despăgubiri

Singurul magistrat condamnat pentru îmbogățire ilicită cere acum despăgubiri

Publicat:

Singurul magistrat condamnat pentru îmbogățire ilicită cere acum despăgubiri

Ședința de pregătire a cauzei în care Oleg Melniciuc, singurul magistrat condamnat de prima instanță pentru îmbogățire ilicită, cere repararea prejudiciului „cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de cercetare penală şi de anchetă preliminară, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti”, se va desfășura în luna septembrie.

Pauza de patru luni a fot anunțată după ce tentativa de abținere a judecătoarei Georgeta Grozav nu a trecut. Anticorupție.md a deconspirat cum în blocul locativ de pe strada Hristo Botev 6, din Chișinău, destinat judecătorilor, s-au ales cu apartamente mama și câteva rude ale lui Oleg Melniciuc, transmite Anticorupție.md.

Prima ședință, de pregătire a cauzei, în procesul inițiat de Oleg Melniciuc împotriva Ministerului Justiției, a început pe 4 mai. Judecătoarea Georgeta Grozav a declarat abținere, iar cererea sa a fost respinsă în data de 11 mai. Următoarea ședință este programată  pentru  data de 25 septembrie.

melniciuc%20prejudiciu

Oleg Melniciuc este condamnat, în prima instanţă, la 7 ani cu executare pentru îmbogăţire ilicită. Sentinţa de condamnare a lui Melniciuc a fost pronunţată de Judecătoria Anenii Noi, oficiul Varniţa, la 3 septembrie 2021, la patru ani după ce a fost pornit dosarul pentru îmbogăţire ilicită.


Singurul magistrat condamnat pentru îmbogățire ilicită cere acum despăgubiri

Așa cum sentința nu este definitivă, magistratul îşi poate exercita în continuare mandatul. Pedeapsa va fi pusă în aplicare doar în cazul în care Curtea de Apel Chișinău va menține hotărârea primei instanțe.

Până la o sentință definitivă a fost menținut sechestru pe anumite bunuri ale familiei sale, cum ar fi o cotă parte dintr-un imobil, dar și pe un automobil de marca Mercedes înregistrat pe numele soției sale, Diana Melniciuc. Valoarea totală ar fi de 1 milion de lei.

Etica profesională nu e asul judecătorului Oleg Melniciuc. În anul 2013, magistratul Oleg Melniciuc, într-o şedinţă publică, i-a numit pe jurnalişti „răpănoşi”. Candidatura sa a fost respinsă anterior de preşedintele Nicolae Timofti tot pe motiv că acesta a încălcat codul de etică de mai multe ori şi a judecat aflându-se în conflict de interese. Ulterior însă, a fost promovat la şefia Judecătoriei sectorului Râşcani din Chişinău.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Igor Grosu reacţionează la demisia lui Musteața

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, afirmă că ar fi preferat ca Radu Musteața să rămână în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Acesta...

Alexandru Gasnaș şi-a dat demisia din funcția de consilier al președintei

La două zile după învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan, noul ministru al Sănătății, Alexandru Gasnaș, a fost eliberat din funcția de consilier al...

Sheriff Tiraspol a fost umilită acasă de Maccabi Tel Aviv

Sheriff Tiraspol a pierdut cu 0-5 în fața israelienilor de la Maccabi Tel Aviv în prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Europei....

Un copil de doi ani a ajuns la spital după ce a băut solvent

Un moment de neatenție s-a transformat într-o urgență medicală majoră pentru o familie dintr-o localitate a raionului Fălești. Un băiețel în vârstă de doi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.