StiripesurseȘtirile zileiSecretarul general al NATO susține atacurile lansate de SUA, Regatul Unit...

Secretarul general al NATO susține atacurile lansate de SUA, Regatul Unit şi Franţa în Siria

Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat sâmbătă dimineaţa susţinerea pentru acţiunile întreprinse de Statele Unite, Regatul Unit şi Franţa împotriva instalaţiilor şi capacităţilor de arme chimice ale regimului sirian, transmite agenţia dpa, potrivit agerpres.

“Aceasta va reduce capacitatea regimului de a ataca din nou poporul sirian cu arme chimice. NATO a condamnat constant utilizarea continuă a armelor chimice de către Siria ca pe o încălcare clară a normelor şi acordurilor internaţionale”, a arătat Stoltenberg, într-un comunicat.

Citește și : Bulgaria : Cel puţin şase persoane au murit, iar alte 22 au fost rănite, în urma unui accident rutier

“Folosirea armelor chimice este inacceptabilă, iar cei vinovaţi trebuie să fie traşi la răspundere”, mai arată secretarul general al NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Raportul Băncii Mondiale referitor la veniturile R. Moldova

Republica Moldova își menține statutul de economie cu venituri medii-superioare, potrivit clasificării actualizate a Băncii Mondiale. Țara figurează în categoria statelor cu un venit...

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.