StiripesursePoliticăAdunarea Populară a Găgăuziei se adresează Parlamentului

Adunarea Populară a Găgăuziei se adresează Parlamentului

Publicat:

Adunarea Populară a Găgăuziei a emis o declarație oficială prin care cere încetarea încălcării drepturilor și competențelor autonomiei de către Parlamentul Republicii Moldova. Documentul a fost publicat astăzi, 25 august, de presa locală.

Astfel, APG solicită încetarea practicii de încălcare a drepturilor și competențelor UTA Găgăuzia de către Parlamentul Republicii Moldova și revenirea în cadrul legal, inclusiv la delimitarea competențelor între UTA Găgăuzia și Republicii Moldova, transmite newsmaker.md. 

De asemenea, se solicită aducerea prevederilor Codului „Cu privire la învățământul din Republica Moldova”, în concordanță cu normele Legii „Cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei”.

Documentul respectiv a fost adresat președintei Maia Sandu, Guvernului, Parlamentului, misiunii OSCE în Moldova, Consiliului Europei, misiunilor diplomatice acreditate în țara noastră și instituțiilor media moldovenești.

Deocamdată, autoritățile de la Chișinău nu au comentat acuzațiile. 


49ca00d17b57449d323e77232c88eaad

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eugen Tomac începe oficial negocierile cu partidele din Parlament

Premierul desemnat Eugen Tomac începe, oficial, negocierile cu partidele din Parlament pentru a încerca să coaguleze o majoritate parlamentară. Eugen Tomac a primit, joi,...

Un drum din Strășeni rămâne, în continuare, blocat

La această oră, drumul G82.1 din orașul Strășeni rămâne temporar blocat, iar echipele de intervenție continuă lucrările necesare pentru redeschiderea circulației în condiții de...

Militarii intervin la lichidarea consecințelor intemperiilor

Militarii Armatei Naționale au intervenit în sprijinul cetățenilor afectați de inundațiile din ultimele zile. Citește și: Panică la Bender. Un troleibuz s-a aprins din mers Militarii...

Cum comentează Maia Sandu disputele legate de angajarea străinilor în Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a comentat reacțiile apărute în spațiul online după declarațiile ministrului Economiei și Digitalizării privind deficitul de forță de muncă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.