StiripesurseSocialProgramul activităţilor de Ziua Limbii Române

Programul activităţilor de Ziua Limbii Române

Publicat:

Programul activităţilor de Ziua Limbii Române

Primăria municipiului Chişinău anunță Programul manifestărilor cultural-artistice dedicate Sărbătorii Naţionale „Limba Română” de pe 31 august de pe aleea pietonală „Eugen Doga”.

Astfel, la 09:00 va avea loc ceremonia de depuneri de flori la  monumentul lui Mihai Eminescu, din scuarul Teatrului Național „Mihai Eminescu” și pe Aleea Clasicilor, transmite Știri.md.

Citeşte şi: Ruşii au interceptat o dronă de spionaj americană deasupra Mării Negre – Stiripesurse.md

Ulterior, la 16:00 pe strada pietonală „Eugen Doga” se va desfășura programul de lectură publică pentru copii „Cărțile prind viață”, iar la 17:00 va avea loc concursul de recitare a poeziilor, dedicat copiilor din clasele întâi.

După aceasta va avea loc spectacolul muzical „În aceeași limbă”, unde vor evolua mai mulți artiști consacrați.


Programul activităţilor de Ziua Limbii Române

Acompaniați de orchestra simfonică dirijată de Dumitru Cârciumaru, vor evolua mai mulți artiști precum: Mariana Bulicanu, Cristina Scarlat, Natalia Barbu, Cătălin Josan, Radu Dolgan, Adriana Babin, Tania Cerga, Brio Sonores, Vitalie și Cătălin Advahov. Programul muzical va fi îmbinat cu un recital de poezie în lectura lui Nicolae Jelescu.

Festivitatea dedicată Sărbătorii „Limba Română” va culmina cu un recital susținut de Cristofor Aldea Teodorovici Orchestra.

b815d945426b03a6ce78d51e81b94f4b

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Belous rămâne ministru de Finanţe: ‘Vom optimiza cheltuielile publice, dar fără a afecta necesitățile esențiale’

Ministrul desemnat al Finanțelor, Victoria Belous, spune că revenirea sa în Guvern nu are legătură cu imunitatea parlamentară, ci cu dorința de a-și valorifica...

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.