StiripesursePoliticăMunteanu acuză autorităţile că politizează Comisia Electorală Centrală

Munteanu acuză autorităţile că politizează Comisia Electorală Centrală

Publicat:

Preşedintele Coaliţiei pentru Unitate şi Bunăstare (CUB), Igor Munteanu, a acuzat autorităţile că politizează Comisia Electorală Centrală (CEC), și că au pierdut controlul asupra situaţiei politice din ţară.

În cadrul unui briefing de presă, Munteanu a spus că în R. Moldova nu doar că există instabilitate, dar că situaţia se şi înrăutăţeşte, potrivit Infotag.

Citește și : Spînu vrea un acord cu chinezii pentru zboruri directe spre Hong Kong

„Netransparenţă totală a deciziilor guvernului în sfera economiei. Rămâne incertă situaţia din sudul ţării, unde un grup de infractori a ajuns la putere în una dintre regiuni. Pe 9 septembrie va avea loc acolo un anumit congres (al deputaţilor de toate nivelurile), care nu va servi la stabilizare. Evoluţia nefavorabilă continuă”, consideră Munteanu.

Potrivit politicianului, CEC, unul dintre principalele instrumente ale viitoarelor alegeri, se politizează în favoarea unui singur partid.


„Din cei nouă membri ai CEC, şase îi aparţin PAS. A fost elaborat un regulament ce ridică o mulţime de întrebări”, a spus el.

Citește și : R. Moldova cumpără electricitate din Rusia la prețurile vechi

În opinia lui Munteanu, autorităţile nu observă valorificarea în continuare a proiectelor partidului interzis Şor.

„Apar partide clonate precum Şansă şi Renaştere, care sunt finanţate de anumite grupuri de oameni cu interese politice”, crede el.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.