StiripesursePoliticăDupu: 'Limba română ține România și Moldova unite'

Dupu: ‘Limba română ține România și Moldova unite’

Publicat:

Dupu: ‘Limba română ține România și Moldova unite’

Limba pe care o vorbesc românii din Arad, Reșița, Mărășești sau Iași este aceeași limbă română ca cea de la Chișinău, Bălți sau Cahul, afirmă Adrian Dupu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului de la București, în cadrul unui interviu.

Citeşte şi: Diurna militarilor pe contract ai Armatei Naționale detașați în contingentul Zonei de Securitate, dublată

„Ajutăm Republica Moldova pentru că aici se vorbește limba română, pentru că aici spiritualitatea poporului nostru se declină la fel, pentru că bisericile noastre sunt la fel, pentru că elitele noastre, toate, gândesc românește și pentru că în satele din Republica Moldova, acolo unde trăiesc români, dimineața se simte mirosul satelor din curba Carpaților. Suntem la fel, identici, cu traiul în două state diferite. România are datoria istorică să își asume relația cu Republica Moldova în acești termeni, nu în alții”, a declarat secretarul de stat Adrian Dupu, transmite realitatea.md.

Potrivit lui Adrian Dupu, românii trebuie să facă tot ceea ce este posibil pentru a-și păstra limba. De asemenea, este important să înțelegem importanța asumării și marcării unui asemenea eveniment – Ziua Limbii Române.

Dupu: ‘Limba română ține România și Moldova unite’

„Limba română, asemenea tradițiilor, spiritualității, culturii și istoriei noastre comune, ne ține uniți și face posibil dialogul dintre noi, un dialog care crește în intensitate de la an la an în ultima perioadă, ceea ce este un lucru extrem de important”, spune secretarul de stat.


De asemenea, oficialul menționează că actuala putere de la Chișinău a adus treptat în albia normalității și a bunului-simț istoric teme sensibile care definesc o societate ce luptă în fiecare secundă pentru tânăra sa democrație.

Dupu: ‘Limba română ține România și Moldova unite’

„O astfel de temă a fost tema limbii române. Conceptul sau titulatura de limbă moldovenească nu a fost niciodată o noțiune firească, istoric vorbind. Toți, inclusiv cei mai ruși dintre ruși, au știut de la bun început că în dreapta Nistrului s-a vorbit de milenii o limbă care se numește limba română.

Da, călătoria a fost una dificilă, dar a fost una de recuperare a titulaturii sale originale, atât de importante. Limba pe care o vorbesc românii din Arad, Reșița, Mărășești sau Iași este aceeași limbă română ca cea de la Chișinău, Bălți sau Cahul. Și aici toți trebuie să punem punct”, mai spune Dupu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.