StiripesursePoliticăMaia Sandu pleacă să convingă marile cancelarii europene

Maia Sandu pleacă să convingă marile cancelarii europene

Publicat:

Maia Sandu pleacă să convingă marile cancelarii europene

În perioada următoare, președintele R. Moldova, Maia Sandu, va efectua mai multe vizite peste hotare pentru a convinge unele state să susțină lansarea negocierilor de aderare a țării la blocul comunitar.

Citeşte şi: Imensele crame apropie Moldova de Europa

Șeful statului a declarat că autoritățile vor lucra și în continuare pe dimensiunea politicii externe și pe îndeplinirea celor nouă condiționalități. Oricât de mari ar fi impedimentele pe care le creează unele grupări corupte din sistem, R. Moldova are sprijinul Uniunii Europene și este determinată să meargă înainte, transmite RadioMoldova.

Maia Sandu pleacă să convingă marile cancelarii europene

„Voi avea mai multe vizite. Sunt, în special, în țările unde vrem să ne asigurăm că vom avea vot pozitiv pentru inițierea negocierilor. O să lucrăm foarte mult pe partea politicii externe și, evident, Guvernul pe politica internă ca să îndeplinească condițiile UE. Să avem și susținerea politică, și evaluarea tehnică excelentă astfel încât să putem avea această decizie de inițiere a negocierilor cât de curând posibil. Sigur că avem probleme în sistemul justiției, dar UE vede efortul autentic al autorităților. Nu cred că vom avea probleme substanțiale la acest subiect”, a spus Maia Sandu.

Potrivit calendarului anunțat de autorități, în luna octombrie, Comisia Europeană va publica un raport prin care va evalua gradul de implementare a celor nouă recomandări. Ulterior, cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, vor decide dacă Republica Moldova începe sau nu negocierile de aderare la blocul comunitar.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.