StiripesurseExterneEnergocom: Tarif de minim 13 lei pentru gaz, la iarnă

Energocom: Tarif de minim 13 lei pentru gaz, la iarnă

Publicat:

Consiliului Energocom s-a întrunit în ședință, la care a examinat situația privind stocurile de gaze naturale pentru perioada rece a anului.  „Sper că în foarte scurt timp vor fi procurate la prețuri bune cantități de gaz suficiente. Această tranzacție este decisivă pentru micșorarea tarifului pentru consumatori finali”, a anunțat Alexandr Slusari, membru al Consiliului de observatori de la Energocom.

„Din păcate, gazul scump, procurat în volume excecive în iarna 2022/2023, continuă să influențeze negativ piață internă.

În urma scăderii consumului și migrării mai multor clienți industriali, MoldovaGaz 4 luni la rând micșorează semnificativ cantitățile procurate de facto de la Energocom, comparativ cu cererea inițială.

Citește și : Spînu vrea un acord cu chinezii pentru zboruri directe spre Hong Kong

De exemplu, pentru luna septembrie concernul, afiliat Gazpromului, a solicitat inițial 37 mil m3, după ce a redus acest volum până la 20 mil sau cu peste 50%.

Așadar, se întinde perioada folosirii gazului, achiziționat la prețuri exagerate pe banii publici. Moldova plătește scump pentru incompetența anterioară în domeniul energetic, la nivelul guvernamental.


Am informația și pentru cei, care continuă să cânte osanale MoldovaGaz și să spună că cel mai ieftin gaz vine de la Moscova, doar că autoritățile special nu acceptă procurarea metanului de acolo.

Toată secta Gazpromului și restul societății trebuie să cunoască faptul că prețul prognozat pentru noiembrie-decembrie 2023 de la acest concern pentru Moldova va oscila între 750 și 800 dolari pentru 1000 m3, ceea ce corespunde unui tarif de peste 20 lei.

În același timp, Energocom, cumpărând gaz acum de pe piață, întreprinde toate eforturile posibile pentru diminuarea tarifului până la aproximativ 13 lei pentru toată perioada rece.

Care vrea să plătească mai mult pentru gaz din dragoste față de Moscova, два шага вперёд!”, a scris Alexandr Slusari.

Citește și : R. Moldova cumpără electricitate din Rusia la prețurile vechi

În perioada iunie-iulie curent, în baza solicitărilor S.A. Moldovagaz, S.A. Energocom a desfășurat mai multe licitații în cadrul cărora a achiziționat din surse financiare proprii cca 300 mil. m3 de gaze naturale.

O parte din acestea sunt destinate pentru consum curent, iar cealaltă parte au fost stocate în depozite subterane din România și Ucraina, urmând a fi utilizate în sezonul rece 2023-2024.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.