StiripesurseExterneLondra trece grupul Wagner pe lista organizaţiilor teroriste

Londra trece grupul Wagner pe lista organizaţiilor teroriste

Publicat:

Londra trece grupul Wagner pe lista organizaţiilor teroriste

Marea Britanie va adăuga grupul paramilitar rus Wagner pe lista sa a organizaţiilor teroriste, a afirmat marţi jurnalul Daily Mail, citându-l pe ministrul de interne Suella Braverman, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Wagner este o organizaţie violentă şi distructivă care a acţionat ca un instrument militar de peste mări pentru Rusia lui Vladimir Putin”, a declarat Suella Braverman, potrivit cotidianului britanic.

“În timp ce regimul lui Putin decide ce să facă cu monstrul pe care l-a creat, activităţile destabilizatoare persistente ale grupului Wagner continuă doar să servească obiectivelor politice ale Kremlinului”, a adăugat ea.

Ministrul britanic de interne are puterea de a “proscrie” o organizaţie pe care o consideră implicată în acte de terorism. Această “proscriere”, care se aplică deja în special grupării Stat Islamic şi organizaţiei jihadiste Al Qaeda, transformă în infracţiune penală sprijinirea organizaţiei în cauză.

Londra trece grupul Wagner pe lista organizaţiilor teroriste

Grupul “Wagner a fost implicat în jafuri, tortură şi crime barbare”, a continuat Suella Braverman în Daily Mail. “De aceea, proscriem această organizaţie teroristă şi continuăm să ajutăm pe cât posibil Ucraina în lupta ei împotriva Rusiei”, a adăugat ministrul, potrivit căruia Wagner este, de asemenea, “o ameninţare la adresa securităţii globale”.


Citeşte şi: Cine este Rustem Umerov, noul ministru al Apărării în Ucraina? – Stiripesurse.md

Aceste măsuri pentru a include grupul Wagner printre organizaţiile teroriste vor fi prezentate miercuri Parlamentului, relatează presa britanică.

În iulie, Londra a anunţat deja sancţiuni împotriva a 13 persoane şi organizaţii legate de Wagner în Africa, acuzându-le de crime de război. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.