StiripesurseSănătateCancerul în rândul tinerilor este în creștere alarmantă la nivel mondial

Cancerul în rândul tinerilor este în creștere alarmantă la nivel mondial

Publicat:

Cancerul în rândul tinerilor este în creștere alarmantă la nivel mondial

În ultimii 30 de ani, la nivel mondial, numărul cazurilor de cancer în rândul persoanelor sub 50 de ani a crescut cu aproape 80%. Potrivit studiului publicat în revista de medicină oncologică BMJ Oncology, numărul diagnosticelor de cancer a crescut de la puțin peste 1,8 milioane în 1990, la peste 3,2 milioane în 2019, scrie RAI NEWS, potrivit RADOR.

Peste un milion de tineri bolnavi de cancer mor în fiecare an. Oamenii de știință cred că această creștere este legată de alimentația necorespunzătoare, de alcool, tutun, de inactivitatea fizică și de obezitate. Se estimează că până în 2030, cazurile din această grupă de vârstă vor mai crește cu 21%.

Cercetarea a fost efectuată de specialişti de la Universitatea din Edinburgh, (Marea Britanie), de la Școala de Medicină a Universității Zhejiang şi de la Centrul de Sănătate Publică de la Universitatea Queen’s Belfast.

Descoperirile, notează un editorial ataşat studiului, demontează teoriile răspândite până acum cu privire la tipurile de cancer care afectează de obicei persoanele sub 50 de ani. Deși tumorile tind să fie mai frecvente la persoanele în vârstă, dovezile sugerează că începând cu anii 1990, cazurile în rândul celor sub 50 de ani au fost în creștere în multe părți ale lumii, notează autorii.

Cancerul în rândul tinerilor este în creștere alarmantă la nivel mondial

Însă cele mai multe din aceste studii s-au concentrat pe diferențele regionale și naționale; și puțini au privit problema dintr-o perspectivă globală, sau au studiat factorii de risc pentru adulții tineri, explică cercetătorii.


În efortul de a aborda aceste lacune de cunoștințe, oamenii de știință s-au bazat pe datele din studiul Global Burden of Disease din 2019 pentru 29 de tipuri de cancer în 204 țări și regiuni, au examinat incidența (cazuri noi), decesele, rezultatele asupra sănătății și riscul între 14 și 49 de ani, pentru a estima variația procentuală anuală între 1990 și 2019. Rezultatul a fost că în 2019, în rândul persoanelor sub 50 de ani, s-au înregistrat 1,82 de milioane de noi diagnostice de cancer, cu o creștere de 79% față de cifra din 1990. Pe primul loc aflându-se cancerul la sân.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.