StiripesurseSocialTONE de mere au fost aruncate pe marginea drumului

TONE de mere au fost aruncate pe marginea drumului

Publicat:

TONE de mere au fost aruncate pe marginea drumului

Mere în cantități mari au fost surprinse aruncate pe marginea unui drum din apropierea comunei Cuconeștii Noi, raionul Edineț.

Citeşte şi: Republica Moldova este din ce în ce mai îngrijorată de războiul care-i bate la uşă

Atât directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, cât și reprezentanții Asociației producătorilor și exportatorilor de fructe „Moldova Fruct” au declarat că merele urmează a fi duse la procesare. Acestea, potrivit Asociației „Moldova Fruct”, provin din livezi neîngrijite și se adună intenționat în grămezi, ca apoi să vină camionul să le încarce, transmite NewsMaker.

„Am informații că sunt soiuri văratice, pregătite pentru procesare. Alte piețe pentru ele nu sunt”, a precizat Alexandru Slusari.

TONE de mere au fost aruncate pe marginea drumului

Reprezentanții Asociației producătorilor și exportatorilor de fructe „Moldova Fruct” au spus că aceste mere, precum și multe altele care stau pe marginea drumului, se adună intenționat în grămezi, ca apoi să vină camionul să le încarce.


„Aceste mere provin din livezi neîngrijite, respectiv, ele nu se vând în stare proaspătă, ci merg la procesare”, au comunicat reprezentanții Asociației.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.