StiripesurseRăzboi in UcrainaZelenski, 'vedeta' Adunării Generale a ONU, unde vor lipsi unii dintre...

Zelenski, ‘vedeta’ Adunării Generale a ONU, unde vor lipsi unii dintre marii lideri

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va fi unul din marii protagonişti ai celei de-a 78-a sesiuni anuale a Adunării Generale a ONU, un forum unde-şi dau întâlnire săptămâna aceasta liderii marilor puteri, dar acum vor lipsi unii dintre principalii şefi de stat sau de guvern, scrie luni agenţia EFE.

Zelenski, care anul trecut a participat la Adunarea Generală a ONU prin videoconferinţă, va fi unul dintre primii care se vor adresa acesteia în deschiderea sesiunilor de marţi, iar în ziua următoare va vorbi în faţa Consiliului de Securitate al ONU, într-o sesiune dedicată Ucrainei.

Citește și : Gazele s-ar putea ieftini în R.Moldova

Dar secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a ţinut să tempereze eventuale aşteptări că prezenţa preşedintelui Ucrainei ar putea duce la vreun progres către încheierea războiului cu Rusia. “Pentru a spune onest, nu văd la această Adunare Generală condiţiile unui dialog de pace serios. Cred că părţile sunt departe de această posibilitate în acest moment”, a spus Guterres sâmbătă, într-un interviu televizat.

Din diferite motive, Marea Britanie şi Franţa au decis anul acesta să trimită la New York delegaţii de al doilea nivel, contrar obiceiului lor pentru un asemenea eveniment.


În cazul Franţei, singurele explicaţii oferite oficial fac referire la agenda preşedintelui Emmanuel Macron, care-l va primi la Paris pe regele Charles al III-lea şi apoi pe Papa Francisc la Marsilia, astfel că delegaţia franceză va fi condusă de şefa diplomaţiei, Catherine Colonna.

Cât despre absenţa premierului britanic – prima în ultimul deceniu -, aceasta pare să aibă raţiuni mai degrabă politice. Potrivit cotidianului The Guardian, premierul Rishi Sunak nu ar dori să se confrunte la ONU cu criticile altor lideri legate de atitudinea evazivă a guvernului de la Londra faţă de angajamentele asumate în combaterea schimbărilor climatice, mai ales că aceasta este una dintre temele Adunării Generale de anul acesta.

Rusia şi China îşi vor trimite de asemenea miniştrii de externe în fruntea delegaţiilor, dar în cazul lor aceasta a fost o practică obişnuită în ultimii ani. Iar prezenţa preşedintelui rus Vladimir Putin era oricum exclusă, dat fiind mandatul de arestare emis împotriva lui de Curtea Penală Internaţională. Din motive ce ţin de rangul reprezentării, şeful delegaţiei ruse, ministrul de externe Serghei Lavrov, se va adresa Adunării Generale abia sâmbătă, după care va susţine mult aşteptata sa conferinţă de presă.

Citeşte şi: ONG-urile cer o pedeapsă disciplinară pentru Bolea

În ce-l priveşte pe preşedintele chinez Xi Jinping, acesta de asemenea şi-a redus drastic deplasările externe, anul acesta făcând doar două, prima la Moscova
în martie şi cealaltă la summitul BRICS din Africa de Sud în august.

Preşedintele american Joe Biden, lider al ţării gazdă, va fi desigur prezent la evenimentul la care vor participa şi alţi lideri aşteptaţi cu interes, precum preşedintele brazilian Lula da Silva, cel turc Recep Tayyip Erdogan, premierul israelian Benjamin Netanyahu sau preşedintele iranian Ebrahim Raisi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.