StiripesurseSănătateOamenii din Orhei, nevoiți să facă drum lung pentru a ajunge...

Oamenii din Orhei, nevoiți să facă drum lung pentru a ajunge la medic

Publicat:

Oamenii din Orhei, nevoiți să facă drum lung pentru a ajunge la medic

Oamenii din satele Slobozia-Hodorogea și Biești, raionul Orhei, sunt nevoiți să facă un drum lung până în satul vecin, Chiperceni, pentru a beneficia de servicii medicale.

Centrul medical din comuna Biești stă cu ușa încuiată, deși edificarea clădirii s-a terminat acum patru ani. Oamenii nu înțeleg de ce trebuie să suporte incomodități din cauza unor neînțelegeri între Primăria comunei și autoritățile de la Chișinău. În ce constă problema, a aflat echipa noastră de filmare, transmite Jurnal.md.

Centrul medical din Biești a fost construit în perioada 2014-2019, cu o cheltuială de peste un milion 640 de mii de lei. Pentru că nu este conectată la rețele, clădirea stă nefolosită. Sătenii sunt nevoiți să meargă trei kilometri până în satul vecin, pentru a vorbi cu vreun medic.

Citeşte şi: CUTREMUR în guvernul ucrainean! Şase miniştri adjuncţi ai apărării au fost DEMIŞI – Stiripesurse.md

Problema rezidă într-un teren de patru hectare, pe care se află un monument al eroilor, gimnaziul, clădirea centrului medical și un stadion improvizat. În 2021, Primăria a inițiat procesul de divizare, în colaborare cu Institutul de Proiectări pentru Organizare Teritorială. Au primit acordul tuturor instituțiilor necesare. S-a opus doar Ministerul Educației și Cercetării.


Mihail Caraman, consilier local, comuna Biești: “În sat avem foarte mulți bătrâni, avem oameni care necesită asistență medicală și ne vine greu să ne ducem în satul de alături. Dar la moment, când este construit un așa Centru modern, având lucrători medicali, având toate, a rămas o semnătură de la Ministerul Educației și Cercetării, căruia nu-i aparține pământul, el aparține administrației publice locale, noi nu îl putem diviza. E straniu.”

Grigore Sveclă, primar, comuna Biești: “Noi excludem din partea care vizează excluderea din domeniul educației a unor bunuri imobile proprietatea publică. Vreau să menționez faptul că pământul, terenul pe care se află construcția, gimnaziul și alte construcții, el se află în proprietatea administrației publice locale cu destinații pentru construcții.”

Vladimir Vlas, director la Gimnaziul Biești: “Ministerul spune că nu este suprafață suficientă liceului, a instituției. Noi avem suficient spațiu pentru copii, îndeosebi că numărul copiilor a scăzut, acum este 274 și nu este niciun obstacol ca să fie Centrul medical.”

Oamenii din Orhei, nevoiți să facă drum lung pentru a ajunge la medic

Solicitat să comenteze situația din Biești, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, ne-a spus că primarului comunei i s-a comunicat, încă în urmă cu doi ani, ce trebuie să facă.

Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării: “Domnul primar trebuie să parcurgă o procedură standard atunci când vrea să scoată din utilizare un teren sau un imobil, care este destinat utilizării unei educații. Conform prevederii hotărârii de Guvern, trebuie să facă un raport de expertiză și să îl prezinte pentru ca prin hotărâre de Guvern acele obiecții să fie scoase din circuitul educațional.”

Dan Perciun afirmă că legislația în acest sens este clară, fiind aplicată și în cazul altor localități. Dacă autoritățile din Biești au nevoie de ajutor pentru a înțelege cadrul legal, acestea pot apela oricând la Ministerul Educației și Cercetării, a conchis Dan Perciun.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.