StiripesurseRăzboi in UcrainaDisputa cu privire la exportul de cereale: Negocieri cu Varşovia 'în...

Disputa cu privire la exportul de cereale: Negocieri cu Varşovia ‘în următoarele zile’

Publicat:

Negocieri cu Varşovia vor avea loc “în următoarele zile” pentru a soluţiona disputa cu privire la exportul de cereale ucrainene prin Polonia, a afirmat joi Ministerul ucrainean al Agriculturii, asigurând că cele două ţări vecine menţin “relaţii strânse” în pofida tensiunilor puternice, relatează France Presse.

“Negocieri viitoare vor avea loc în zilele următoare”, a indicat ministerul într-un comunicat, la finalul unei discuţii telefonice între ministrul ucrainean al agriculturii, Mikola Solski, şi omologul său polonez, Robert Telus.

Citește și : Starea de urgență, prelungită în R. Moldova!

“Cele două părţi au reafirmat relaţiile strânse şi constructive” între Kiev şi Varşovia, a adăugat ministerul ucrainean.

Potrivit textului, cei doi miniştri “au convenit să găsească o soluţie care să ţină cont de interesele ambelor ţări”, în speranţa “de a găsi o cale de urmat pentru cooperarea în materie de exporturi în viitorul apropiat”, un prim semn de destindere între Kiev şi Varşovia după o escaladare a tensiunilor între cei doi aliaţi.


“Polonia va studia de asemenea planul de export al Ucrainei şi îşi va pregăti propunerile pe acest subiect”, conform sursei citate.

Varşovia l-a convocat miercuri “de urgenţă” pe ambasadorul Ucrainei în Polonia pentru a protesta faţă de comentariile făcute de preşedintele Volodimir Zelenski la ONU, potrivit căruia “unele ţări simulează solidaritatea cu Ucraina, sprijinind indirect Rusia”.

Kievul a reacţionat, invitând partea poloneză “să lase deoparte emoţiile”.

În acelaşi timp, Polonia a reafirmat joi că nu mai livrează Ucrainei decât armele “convenite anterior” cu Kievul, după ce cu o zi înainte declarase că de acum doreşte “să se concentreze în principal pe modernizarea şi înarmarea rapidă a armatei poloneze”.

Autorităţile ucrainene nu au reacţionat deocamdată referitor la acest anunţ.

Citeşte şi: O altă durere de cap pentru autorităţi: Capacitatea redusă a gazoductului transbalcanic

 

Polonia este unul dintre principalii aliaţi ai Kievului în războiul împotriva Rusiei, iar ajutorul militar occidental tranzitează în principal teritoriul său, trecând în special prin aeroportul Rzeszów, în sud-estul ţării, în apropiere de frontiera cu Ucraina.

Recent, purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller, a declarat că Polonia ar putea pune capăt anul viitor ajutorului acordat refugiaţilor ucraineni, în condiţiile în care găzduieşte aproape un milion dintre aceştia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.