StiripesurseȘtirile zileiFederaţia sindicatelor din educaţie şi ştiinţă cere majorarea salariilor profesorilor până...

Federaţia sindicatelor din educaţie şi ştiinţă cere majorarea salariilor profesorilor până la media pe economie

Publicat:

Federaţia sindicatelor din educaţie şi ştiinţă şi-a exprimat nemulţumirea faţă de intenţia guvernului de a le acorda salariaţilor din sistemul de învăţământ doar un spor unic de 3-5 mii de lei, dar nici acesta nu tuturor.

După cum transmite Infotag, într-un apel adresat preşedintelui statului, preşedintelui parlamentului şi premierului, sindicatele au remarcat că acest ajutor financiar nu este suficient şi nu va rezolva problema salariilor mici pe care le primesc cadrele didactice şi persona lul tehnic.

Citește și : Maia Sandu şi-a vândut stiloul cu 6.000 de euro

Sindicatele consideră că, judecând după decizia de a acorda această asistenţă, lucrătorii din domeniul educaţiei şi cercetării ştiinţifice se confruntă cu “noi inegalităţi în evaluarea eforturilor lor comparativ cu alte domenii (autorităţile intenţionează să majoreze salariile medicilor cu 15% – “I.”).

“Pentru ca profesia de cadru didactic să înceapă a fi atractivă, salariul mediu din sectorul educaţional trebuie să fie cel puţin egal cu salariul mediu din economia naţională. Acum este 9.950 de lei sau 80%”, au calculat aceştia.


Citește și : A început marea curăţenie de toamnă în Chişinău

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.