StiripesurseExterneO jurnalistă de la Radio Europa Liberă a fost arestată în...

O jurnalistă de la Radio Europa Liberă a fost arestată în Rusia

Publicat:

O jurnalistă de la Radio Europa Liberă a fost arestată în Rusia

Jurnalista ruso-americană Alsu Kurmasheva a fost arestată în oraşul rus Kazan, a anunţat miercuri angajatorul ei, Radio Free Europe/Radio Liberty (Radio Europa Liberă), notează AFP.

Alsu Kurmasheva a fost acuzată pentru că nu s-a declarat “ca agent străin”, acuzaţie pentru care riscă până la cinci ani de închisoare, precizează într-un comunicat această media privată finanţată de Congresul american, transmite agerpres.

Jurnalista, care locuieşte de obicei la Praga, a fost nevoită să meargă în Rusia pentru o “urgenţă familială” pe 20 mai, apoi a fost arestată temporar pe 2 iunie înainte de zborul ei de întoarcere la Kazan, explică RFE/RL.

Citeşte şi: Platforma de Sprijin pentru Moldova a ajutat țara să depășească mai multe crize

Paşapoartele ei americane şi rus confiscate, ea s-a trezit în imposibilitatea de a părăsi Rusia, înainte ca punerea sa sub acuzare să fie anunţată în cele din urmă miercuri.


Într-un comunicat , Comitetul pentru protecţia jurnaliştilor (CPJ), cu sediul la New York, indică faptul că jurnalista se afla miercuri seara într-un centru de detenţie temporară, potrivit informaţiilor agenţiei oficială de presă Tatar-Inform.

CPJ solicită, de asemenea, Rusiei să o “elibereze imediat” pe jurnalistă şi să “abandoneze toate acuzaţiile” împotriva ei.

O jurnalistă de la Radio Europa Liberă a fost arestată în Rusia

“Jurnalismul nu este o crimă, iar detenţia lui Alsu Kurmasheva este o nouă dovadă a hotărârii Rusiei de a înăbuşi jurnalismul independent”, a declarat organizaţia într-un comunicat.

Alsu Kurmasheva este al doilea jurnalist american arestat în Rusia în 2023, după jurnalistul Evan Gershkovich de la Wall Street Journal, reţinut la Moscova din 29 martie pentru spionaj, acuzaţii pe care reporterul le neagă.

Potrivit RFE/RL, Alsu “Kurmasheva este o jurnalistă experimentată care a acoperit mult timp minorităţile etnice din Tatarstan şi Başchiria, în regiunea Volga şi Ural din Rusia”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.