StiripesurseȘtirile zileiPreședinția spaniolă își propune să admită în decembrie România și Bulgaria...

Președinția spaniolă își propune să admită în decembrie România și Bulgaria în spațiul Schengen

Publicat:

Președinția spaniolă își propune să admită în decembrie România și Bulgaria în spațiul Schengen

Președinția spaniolă a Consiliului UE vrea să voteze în decembrie aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen, o chestiune care a rămas nerezolvată de mult, scrie EURONEWS, potrivit RADOR.

Acceptarea de noi membri în spațiul Schengen, unde nu există controale la frontieră, necesită aprobarea unanimă a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, care reunește miniștrii de Interne din cele 27 de state membre. Ultima întâlnire sub președinția spaniolă este programată pentru 5 și 6 decembrie.

Presiunea Spaniei

”Sperăm ca în timpul ultimului Consiliu al Președinției spaniole acest lucru va deveni realitate”, a declarat Fernando Grande-Marlaska, ministrul interimar de interne al Spaniei, subliniind că aderarea României și Bulgariei este o ”prioritate” pentru țara sa.
“Sunt sigur că va fi posibil. Vom face tot posibilul în decembrie pentru a ajunge la un acord. Încercăm să ajungem la un acord și încrucișăm degetele, lucrăm foarte mult la asta”, a adăugat Grande-Marlaska, înainte de a se întâlni cu miniștrii.

Citeşte şi: Natalitatea a scăzut drastic în Moldova în ultimii ani – Stiripesurse.md


României și Bulgariei le-a fost mult timp negată intrarea în spațiul Schengen, care include 27 de țări, inclusiv 23 de state membre UE, plus Norvegia, Elveția, Islanda și Liechtenstein, cu peste 423 de milioane de cetățeni.

Comisia Europeană, care analizează cererile de aderare, a stabilit în 2011 că atât România, cât și Bulgaria au îndeplinit toate criteriile necesare, precum schimbul de informații de securitate, cooperarea polițienească și gestionarea frontierelor.
În timpul discursului său anual privind starea Uniunii Europene din septembrie, președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a lansat şi un nou apel pentru aderare. “Bulgaria și România fac parte din spațiul nostru Schengen. Așa că să le lăsăm să intre, în sfârșit, fără alte întârzieri.”

Opoziţia austriacă

Dar Austria se opune, din motive legate de fluxurile migratorii. Guvernul de la Viena susține că numărul mare de treceri neregulate ale frontierelor externe ale UE, estimat la aproximativ 232.350 în primele opt luni ale anului 2023, face imposibilă extinderea spațiului Schengen.

”Poziția noastră este că sistemul Schengen în ansamblu nu funcționează, motiv pentru care nu suntem deschiși la extinderea lui”, a declarat în august ministrul austriac de interne Gerhard Karner. Datorită regulii unanimității, dreptul de veto al Vienei este suficient pentru a opri întregul proces.

Într-un vot în decembrie anul trecut, țara a respins cererea României, declanșând o reacție furioasă din partea președintelui României, Klaus Iohannis. Austria, împreună cu Țările de Jos, s-au opus și ele candidaturii Bulgariei, în timp ce Croația a fost acceptată ca membru al zonei fără granițe.

De atunci, toate privirile au fost îndreptate spre Viena, iar România chiar a amenințat că va duce Austria la Curtea Europeană de Justiție pentru a contesta veto-ul recurent.
”Lucrăm cu Austria, cu toate cele 27 de state membre și cred că până la urmă vom avea succes”, a spus ministrul spaniol Grande-Marlaska, admiţând în același timp rezistența austriacă.

Între timp, un număr tot mai mare de state membre, cum ar fi Austria, Germania, Polonia și Republica Cehă, au introdus controale temporare la frontieră pentru a opri fluxul de solicitanți de azil care sosesc în statele din prima linie și apoi se deplasează spre nord. Şi, Italia la rândul său a reintrodus recent controalele la granița de est cu Slovenia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Descendenții familiilor deportate pot solicita restituirea averilor confiscate

Descendenții familiilor deportate pot solicita restituirea averilor confiscate, însă procesul rămâne unul complicat din punct de vedere legislativ. Declarația a fost făcută de vicepreședinta...

VIDEO Până unde va ajunge Autostrada A8 în R. Moldova?

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a anunțat că autoritățile române au făcut un nou pas în dezvoltarea conexiunilor rutiere cu Republica Moldova,...

Militarul care și-a împușcat camaradul riscă să fie dat afară din Armată

Militarul prin contract care și-a rănit un coleg în timpul unor activități de instruire desfășurate la Centrul de Instruire al Brigăzii de Infanterie Motorizată...

Caricaturist rus, cunoscut pentru critica față de regimul lui Putin, împușcat mortal în Polonia

Artistul rus cunoscut pentru caricaturile sale anti-putiniste, Semion Skrepețki, a fost împușcat mortal în orașul polonez Biała Podlaska. Informația a fost relatată de Polsat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.