StiripesursePoliticăAdrian Albu condamnă 'deciziile discriminatorii și xenofobe ale conducerii TRM'

Adrian Albu condamnă ‘deciziile discriminatorii și xenofobe ale conducerii TRM’

Publicat:

Candidatul Partidului Socialiștilor la funcția de primar al Capitalei, Adrian Albu, condamnă „deciziile discriminatorii și xenofobe ale conducerii Instituției Publice Teleradio Moldova”.

Asta după ce postul TV a interzis participarea la dezbateri electorale candidatului PCRM la funcția de primar al Capitalei, Diana Caraman, din motiv că aceasta nu vorbește limba română.

Citește și : Portret de primar – Cine e Ion Ceban, candidatul MAN la șefia Capitalei

„Xenofobia este o cale spre fascism. Am remarcat de multe ori că actuala guvernare PAS merge tot mai insistent spre fascism, mascat de ei în așa-numita „integrare europeană””, a scris Adrian Albu pe canalul său Telegram.

Acesta condamnă deciziile postului TV care a interzis limba rusă în emisiunile de dezbateri electorale.


„Le amintesc celor înscăunați de PAS în fruntea unei instituții publice despre pedeapsa penală pentru discriminare și semnarea urii interetnice”, spune candidatul Partidului Socialiștilor la șefia Capitalei.

Potrivit lui Albu, Republica Moldova este o țară multietnică, iar în Capitală trăiesc în mod pașnic reprezentanții a zeci de etnii.

„Limba rusă este oficial limbă de comunicare interetnică și trebuie să evităm aprinderea unor conflicte pe criterii de limbă. Ceea ce face conducerea Teleradio-Moldova nu este doar o intervenție directă în procesul electoral, dar și un precedent periculos care poate genera conflicte sociale, respectiv, trebuie investigat sub aspect penal”, susține Adrian Albu.

De asemenea, acesta spune că „optează pentru unitatea în diversitatea noastră culturală și etnică, pentru că aceasta este o bogăție a noastră pe care trebuie să o păstrăm și să o dezvoltăm”.

Citește și : Șeful Procuraturii Ungheni, implicat într-un accident grav soldat cu patru morți

  Postul TV Moldova 1 a interzis participarea la dezbateri electorale candidatului PCRM la funcția de primar al Capitalei, Diana Caraman, din motiv că aceasta nu vorbește limba română.

„Dragi cetățeni, mă aflu în studioul postului Moldova 1. Nu mi se permite să particip la dezbaterile electorale din motiv că sunt vorbitoare de limbă rusă. Cred că acest lucru este o discriminare, este o încălcare a legislației. Vreau să vă reamintesc că și alți reprezentanți ai statului, care astăzi au început acest conflict, care s-au adresat anterior cetățenilor în limba rusă, ba chiar au împărțit pliante electorale în limba rusă, încalcă legislația”, a declarat Diana Caraman.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O stagiară la NATO, arestată în Belgia sub suspiciunea de spionaj ‘în favoarea unei ţări terţe’

O cetăţeană canadiană de origine chineză, stagiară la NATO, a fost arestată joi de către Poliţia Judiciară federală belgiană, suspectată de ”spionaj în favoarea...

Cum va fi vremea săptămâna viitoare: până la +33°C și ploi cu descărcări electrice în unele regiuni

Săptămâna viitoare, în perioada 27 iulie – 2 august, în Republica Moldova se vor înregistra maxime de până la +33°C și minime de până...

Moldova, în clasamentul țărilor cu cele mai ieftine călătorii cu taxiul

Moldova se numără printre primele zece țări cu cele mai mici tarife pentru serviciile de taxi. Costul mediu pe kilometru al unei curse, conform...

Aproape 2500 de agenți economici din regiunea transnistreană și Bender figurează în Registrul de stat

La sfârșitul primului semestru al anului 2026, în Registrul de stat al persoanelor juridice erau înregistrați 2.492 de agenți economici din regiunea transnistreană și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.