StiripesurseJustiţieȘedința Consiliului Superior al Procurorilor a fost amânată

Ședința Consiliului Superior al Procurorilor a fost amânată

Publicat:

Ședința Consiliului Superior al Procurorilor a fost amânată

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor au decis să amâne ședința de astăzi, 2 noiembrie, din lipsă de cvorum.

Citeşte şi: Netanyahu nici nu vrea să audă de o încetare a focului: ‘E vremea războiului!’ – Stiripesurse.md

La ședința CSP s-au prezentat doar opt membri, ceea ce nu le-a permis să examineze și să se expună pe marginea ordinii de zi, transmite Știri.md.

Astfel, membrii CSP prezenți au decis să se întrunească într-o nouă ședință, care va avea loc pe 9 noiembrie la ora 09:00.

Ședința Consiliului Superior al Procurorilor a fost amânată

De menționat că pe ordinea de zi a ședinței erau mai multe subiecte importante, cum ar fi verificarea procedurii de selecție a candidatului la funcția de procuror-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia, dar și soarta carierei a patru procurori. Este vorba despre: Vladimir Martea, Vadim Machidon, Mirandolina Sușițcaia și Dumitru Triboi. Membrii CSP urmează să decidă dacă îi vor suspenda din funcție pe cei patru.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reforma fiscală NU va viza produsele farmaceutice

Produsele farmaceutice nu vor fi vizate de reforma fiscală pregătită de Guvern. Precizarea a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan, care a cerut membrilor...

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

ANRE propune scumpirea gazelor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune majorarea tarifului la gaze naturale pentru consumatorii casnici cu peste 5 lei/metru cub. Proiectul de hotărâre al...

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra FĂRĂ viză în R. Moldova

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova fără viză. Acestea sunt singurele două state africane incluse de Ministerul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.