StiripesurseSocialS-a lăsat liniștea peste Bulboaca. Ce spun localnicii după Summitul CPE

S-a lăsat liniștea peste Bulboaca. Ce spun localnicii după Summitul CPE

Publicat:

S-a lăsat liniștea peste Bulboaca. Ce spun localnicii după Summitul CPE

La cinci luni de la Summitul Comunității Politice Europene, localitatea Bulboaca a și uitat de evenimentul care i-a dus faima departe de hotarele țării.

Citeşte şi: Cercul lui Putin amenință Occidentul: ‘Al Treilea Război Mondial este mai aproape decât credeți’ – Stiripesurse.md

Astfel, în satul care în luna mai roia de muncitori, s-a așternut demult liniștea. Totuși, localnicii spun că evenimentul de amploare, la care au participat aproape 50 de înalți demnitari străini, i-a responsabilizat și speră că vor mai avea parte de așa ceva. Iar cea mai mare mulțumire a sătenilor este drumul care a fost reparat datorită Summitului, transmite tv8.md.

„Eu cred că va fi prelungită această tradiție. Oamenii ies și fac curățenie și asta nu pentru că îi impune cineva. Oamenii fac asta conștient, ei vor să fie ordine în fața casei”, a spus un localnic.

Cel mai mare avantaj al Summitului din Bulboaca, invocat de săteni, este că așa au avut parte de un drum renovat.


S-a lăsat liniștea peste Bulboaca. Ce spun localnicii după Summitul CPE

Pe 1 iunie, la Bulboaca, a avut loc cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene, datorită căreia țara noastră a fost foarte vizibilă la nivel internațional.

La eveniment au participat 48 de șefi de stat și de guvern, care și-au reiterat sprijinul pentru R. Moldova. La eveniment au fost acreditați și 700 de jurnaliști, care au ajuns la castelul din localitate cu trenul, fiind nevoiți să treacă mai multe filtre de securitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fotbalistele de la Zimbru Chișinău vor juca cu KFF Mitrovica în Liga Campionilor

Campioana Republicii Moldova la fotbal feminin, Zimbru Chișinău, va întâlni în preliminariile Ligii Campionilor formația kosovară – KFF Mitrovica. Partida se va disputa pe 22...

Hotelul Zarea și două edituri de stat au fost scoase la privatizare

Agenția Proprietății Publice (APP) va desfășura o licitație cu strigare pentru privatizarea a trei întreprinderi de stat. Este vorba despre Hotelul „Zarea”, Editorial Didactică...

Friedrich Merz consideră că Europa și SUA revin la o poziție comună pe tema Ucrainei

Țările din G7 intenționează să intensifice presiunea asupra Rusiei din cauza războiului împotriva Ucrainei. La summitul de la Évian-les-Bains, liderii au discutat despre noi...

Premierul s-a întâlnit cu reprezentanţii fermierilor

Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit astăzi, la Guvern, cu un grup de producători agricoli, reprezentanți ai Federației Naționale a Fermierilor din Moldova și ai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.