StiripesurseȘtirile zileiZeci de eurodeputaţi cer statelor UE boicotarea diplomatică a Cupei Mondiale...

Zeci de eurodeputaţi cer statelor UE boicotarea diplomatică a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia

Publicat:

Şaizeci de eurodeputaţi, din toate familiile politice şi de toate naţionalităţile, au lansat vineri, într-o scrisoare adresată guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, un apel la boicotarea diplomatică a Cupei Mondiale de fotbal 2018 din Rusia, în semn de protest faţă de Vladimir Putin, care ‘îşi bate joc de valorile europene’, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Către toate guvernele din Uniunea Europeană, în calitate de membri ai Parlamentului European: vă cerem dumneavoastră, reprezentanţilor cetăţenilor UE, să faceţi la fel ca guvernele Islandei şi Regatului Unit”, scrie eurodeputaţii semnatari.

Citeşte şi: Zeci de răniţi în urma coliziunii a două trenuri în gara centrală din Salzburg (Austria)

În luna martie, premierul britanic Theresa May a anunţat că niciun ministru sau membru al familiei regale britanice nu se va deplasa la Cupa Mondială de fotbal din Rusia, măsură de protest după otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, în oraşul Salisbury din sud-vestul Angliei.

Câteva zile mai târziu, Islanda a anunţat un boicot diplomatic, în sprijinul Londrei.


”Atacul de la Salisbury nu este decât ultimul exemplu al manierei în care Vladimir Putin îşi bate joc de valorile noastre europene”, subliniază eurodeputaţii în scrisoarea iniţiată de ecologista germană Rebecca Harms.

”Bombardarea la întâmplare a şcolilor, spitalelor şi zonelor rezidenţiale în Siria, invazia militară brutală în Ucraina, atacuri sistematice ale piraţilor informatici, campanii de dezinformare, amestec în alegeri, tentativă de slăbire şi divizare a UE: toate acestea nu corespund unei gazde bune pentru o Cupă Mondială”, adaugă textul scrisorii.

Citeşte şi: Doi poliţişti au fost împuşcaţi mortal în Florida

Majoritatea celor 60 de semnatari ai scrisorii fac parte din grupurile Verzilor şi PPE (Partidul Popular European), printre care numeroşi eurodeputaţi polonezi.

Cele 64 de meciuri din cadrul Cupei Mondiale de fotbal vor fi găzduite, în perioada 14 iunie – 15 iulie, de 12 stadioane din Rusia. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.