StiripesurseȘtirile zileiConsiliul de Securitate al ONU cere `măsuri imediate` pentru încetarea violenţei...

Consiliul de Securitate al ONU cere `măsuri imediate` pentru încetarea violenţei în Myanmar

Publicat:

Consiliul de Securitate al ONU a cerut miercuri “măsuri imediate” pentru încetarea violenţei în Myanmar, la finalul primei sale reuniuni de la începutul exodului minorităţii rohingya, în luna august, transmite AFP. 

Cei 15 membri ai Consiliului şi-au exprimat “preocuparea profundă în faţa situaţiei” actuale din Myanmar şi a folosirii “excesive” a forţei, a adăugat preşedintele în exerciţiu al acestui for, ambasadorul etiopian Tekeda Alemu, într-o declaraţie pentru presă susţinută după şedinţa care s-a desfăşurat cu uşile închise.

Toţi membrii Consiliului au fost de asemenea de acord cu “importanţa unei soluţii pe termen lung a situaţiei din statul Rakhine” şi au chemat guvernul din Myanmar să-şi concretizeze promisiunile de facilitare a primirii ajutorului umanitar de cei care au nevoie.

Înaintea acestei reuniuni, consiliera de stat Aung San Suu Kyi – şefa de facto a guvernului din Myanmar – a anunţat, prin purtătorul său de cuvânt, că şi-a anulat deplasarea la Adunarea Generală a ONU, în contextul în care guvernul său este acuzat pentru criza legată de musulmanii rohingya.

De la începutul izbucnirii violenţelor la 25 august, peste 370.000 de musulmani rohingya din Myanmar s-au refugiat în Bangladesh-ul vecin, fugind din calea unei operaţiuni a armatei birmaneze.


Conform EFE, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut la rândul său, miercuri, autorităţilor din Myanmar “să suspende acţiunile militare, să pună capăt violenţei, să protejeze statul de drept şi să permită ajutorul umanitar”.

Într-o conferinţă de presă, întrebat dacă ceea ce se întâmplă reprezintă o “purificare etnică”, liderul ONU a apreciat că nu există o altă formă mai bună de a descrie situaţia în condiţiile în care o treime din musulmanii rohingya au fost nevoiţi să fugă din ţară.

Militanţi Rohingya au atacat în 25 august mai multe posturi de poliţie şi o unitate militară din statul Rakhine, situat în nord-vestul Myanmarului. Confruntările care au urmat şi o contraofensivă a armatei birmaneze s-au soldat cu cel puţin 400 de morţi şi exodul a zeci de mii de persoane către ţara vecină Bangladesh. Cel puţin un milion de etnici Rohingya trăiesc în nord-vestul Myanmarului şi de mai multe decenii fac obiectul persecuţiilor, inclusiv al restricţiilor asupra libertăţii de mişcare. Armata birmaneză a anunţat că desfăşoară operaţiuni contra ‘teroriştilor extremişti’ pentru a-i proteja pe civili.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.