StiripesurseExterneO nouă tranşă de ajutor umanitar rusesc a ajuns în Transnistria:...

O nouă tranşă de ajutor umanitar rusesc a ajuns în Transnistria: Bătrânii așteaptă ‘pensia lui Putin’

Publicat:

O nouă tranşă de ajutor umanitar rusesc a ajuns în Transnistria, aceasta fiind destinată achitării suplimentelor la pensii. Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunţat acest lucru, dând indicaţii cu privire la “începerea imediată a plăţilor”. Suplimentul rusesc, ca şi până acum, este de 150 de ruble transnistrene (nouă dolari).

În noiembrie vor fi achitaţi banii pentru ultimele cinci luni (a doua jumătate a anului), iar pensionarii vor primi câte 150 de ruble pentru luna decembrie înainte de Anul Nou.

Citeşte şi: Parohul Bisericii Sf. Dumitru aderă la Mitropolia Basarabiei

Rusia acordă asistenţă financiară pentru plata suplimentelor la pensiile din regiunea transnistreană din anul 2008, pe când Vladimir Putin era prim-ministru, motiv pentru care în regiune bonusul este numit “pensia lui Putin”. Peste 140 de mii de pensionari transnistreni îl primesc lunar.

Cu 150 de ruble, în regiune pot fi cumpărate aproximativ 30 de pâini. Iniţial, ajutorul umanitar rusesc era oferit şi pentru îmbunătăţirea alimentaţiei în instituţiile de învăţământ şi medicale din regiune.


Citeşte şi: Delegația Republicii Moldova cere încetarea blocării activității observatorilor militari în Zona de Securitate – Stiripesurse.md

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

VIDEO Olesea Stamate vrea ca noul Guvern să fie evaluat după rezultate, nu după promisiuni

Republica Moldova nu are nevoie doar de un nou Guvern, ci de o nouă cultură a guvernării, susține Olesea Stamate, liderul Mișcării Civice „Construim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.