StiripesurseSocialIncidente electorale în timpul alegerilor locale din R.Moldova

Incidente electorale în timpul alegerilor locale din R.Moldova

Publicat:

Incidente electorale în timpul alegerilor locale din R.Moldova

În cadrul alegerilor locale din 19 noiembrie, Misiunea Promo-LEX de Observare a delegat câte un observator pe termen scurt static în 175 secții de votare (SV) din cele 620 SV deschise. Celelalte 445 secții au fost observate de 50 echipe mobile. Astfel, Promo-LEX a constat un număr de 126 de incidente pe parcursul votării.

Potrivit Promo-LEX, printre cele mai frecvente tipuri de incidente au fost: prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta sau în raza de 100 de metri de la secția de votare (31 cazuri) și fotografierea buletinelor de vot și alte încălcări ale secretului votului (25 cazuri), transmite promolex.md.

„Aceste tipuri de incidente pot sugera o legătură cauzală cu unele fenomene negative de influențare a voinței alegătorilor, care au avut loc și pe parcursul campaniei electorale, și ar putea indica asupra unor încercări de a controla și influența comportamentul și decizia alegătorilor, inclusiv în ziua alegerilor”, explică șeful MO Promo-LEX, Nicolae Panfil.

Citeşte şi: DEZASTRU pentru PAS! Partidul Maiei Sandu a pierdut toate municipiile – Stiripesurse.md

De asemenea, reprezentanții Promo-LEX susțin că, pe parcursul zilei alegerilor locale, în secțiile observate, votarea a fost, în general, organizată eficient. În același timp, activitatea SIAS Alegeri a fost afectată sporadic.


Incidente electorale în timpul alegerilor locale din R.Moldova

Au fost constatate opt cazuri fie de suspendare a activității SIAS Alegeri pe motivul lipsei curentului electric sau a internetului, fie situații în care alegătorii nu erau identificați de sistem. De asemenea, au fost observate 12 cazuri de întrerupere a procesului de filmare a operațiunilor electorale privind deschiderea secției de votare sau a procedurilor de numărare a buletinelor de vot.

Totodată, MO Promo-LEX își exprimă îngrijorarea ce referire la minim șase cazuri de intimidare a observatorilor sau obstrucționarea procesului de observare liberă în secția de votare. MO Promo-LEX a constat două cazuri de refuz de eliberare a copiilor tuturor Proceselor-Verbale de numărare a voturilor.

Numărarea voturilor a fost, în general, rapidă și calmă. Rezultatele preliminare ale numărării voturilor pentru funcția de primar al municipiului Bălți, realizată de MO Promo-LEX în baza proceselor verbale colectate, nu indică diferențe semnificative față de datele preliminare anunțate de Comisia Electorală Centrală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.