StiripesurseExterneRomânia a adoptat o rezoluție privind perspectiva europeană a R. Moldova,...

România a adoptat o rezoluție privind perspectiva europeană a R. Moldova, Ucrainei, Georgiei şi Balcanilor de Vest

Publicat:

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului României a adoptat marți, 28 noiembrie, o rezoluţie privind perspectiva europeană a R. Moldova, Ucrainei, Georgiei şi Balcanilor de Vest.

Prin această rezoluţie, Parlamentul României îşi reiterează sprijinul deplin pentru avansarea integrării europene a Ucrainei, R. Moldova şi a Georgiei. Totodată, susţine adoptarea unei decizii pozitive a Consiliului European privind deschiderea negocierilor de aderare la UE cu R. Moldova şi Ucraina, ţinând cont de „eforturile şi progresele clare şi substanţiale înregistrate de cele două state în implementarea recomandărilor” CE, precum şi de angajamentul Uniunii pentru sprijinirea acestor ţări în parcursul european.

Citeşte şi: Zaharova: 80% dintre moldoveni ‘ştiu limba rusă şi o folosesc în viaţa de zi cu zi’

Parlamentul României face apel la continuarea sprijinului european pentru avansarea parcursului european al Georgiei, inclusiv prin acordarea statutului de stat candidat la aderare, „ţinând cont de orientarea clar pro-europeană a cetăţenilor acestui stat”.

Parlamentul român „încurajează” continuarea eforturilor Georgiei în vederea implementării recomandărilor Comisiei Europene. De asemenea, Legislativul de la Bucureşti subliniază necesitatea unui angajament sporit din partea UE pentru asigurarea păcii, stabilităţii şi securităţii în Vecinătatea sa Estică, precum şi în vederea „dezvoltării tuturor dimensiunilor conectivităţii statelor din regiune” cu Uniunea Europeană.


Conform rezoluţiei, Parlamentul îşi reiterează disponibilitatea de a coopera şi de a acorda sprijin parlamentelor statelor candidate şi potenţial candidate pentru avansarea proceselor de aderare. În textul rezoluţiei se invocă dreptul oricărui stat suveran de a decide cu privire la politica sa externă şi la aranjamentele de securitate corespunzătoare intereselor naţionale.

Citeşte şi: Doi oameni au murit într-o maşină înţepenită în nămeţi

Dezbaterea rezoluţiei a avut loc şi în contextul în care preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlăţean, a propus adoptarea unei declaraţii de susţinere a parcursului european al Georgiei.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum comentează Maia Sandu disputele legate de angajarea străinilor în Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a comentat reacțiile apărute în spațiul online după declarațiile ministrului Economiei și Digitalizării privind deficitul de forță de muncă...

Panică la Bender. Un troleibuz s-a aprins din mers

Panică la Bender, în stânga Nistrului. Un troleibuz s-a aprins din mers. Citește și: O mansardă din Chișinău ar fi luat foc în urma descărcărilor...

Atac armat în Ohio. Sunt mai mulți răniți

Cel puțin 12 persoane au fost rănite sâmbătă de tiruri de armă în orașul Toledo din statul american Ohio. Citește și: Atenție, apa din fântânile...

Un copac a căzut peste un pieton la Bălți

Vremea face, în continuare, ravagii în țară. Astăzi, un copac a căzut peste un pieton la Bălți, transmite NordInfo.md. Citește și: Atenție, apa din fântânile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.