StiripesurseEconomieMoldova, potențial furnizor de gaze pentru Europa Centrală și de Sud-Est

Moldova, potențial furnizor de gaze pentru Europa Centrală și de Sud-Est

Publicat:

Moldova, potențial furnizor de gaze pentru Europa Centrală și de Sud-Est

Moldova are șansa de a participa în asigurarea cu gaze naturale a țărilor din Europa Centrală și de Sud-Est. Situația poate surveni dacă se va implementa proiectul de pompare a hidrocarburilor în regim revers prin gazoductul Transbalcanic propus de operatorul sistemului de transport al gazelor din Ucraina.

În cazul în care proiectul va fi implementat, gazoductul Transbalcanic ar putea conecta piețele de gaze din Europa de Sud și Centrală prin Ucraina, transmite ipn.md. 

Ucraina argumentează utilitatea reactivării acestuia în regim revers prin necesitatea redistribuirii în scurt timp a unui excedent semnificativ de gaze în piețele din zona respectivă.

Citeşte şi: Șeful ONU: Locuitorii din Gaza trăiesc o ‘catastrofă umanitară monumentală’

Proiectul respectiv a fost prezentat în cadrul unei întrevederi cu operatorii de rețele de gaze din Bulgaria, Grecia, Slovacia, România și Ungaria, care a avut loc la Sofia, scrie Evropeyskaia Pravda.


În cadrul întâlnirii, reprezentanții operatorului ucrainean au atras atenția la necesitatea extinderii capacității sistemelor de transport gaze din Bulgaria și România. S-a constatat că puterea de debit a sistemului bulgar de transport al gazelor este punctul critic pentru asigurarea unui flux suplimentar.

Moldova, potențial furnizor de gaze pentru Europa Centrală și de Sud-Est

„Evaluarea cererii, realizată în comun de operatorii de sistem de transport al gazelor din Ucraina, România și Moldova, a arătat că piața poate asimila 20 de milioane de metri cubi pentru a satisface cererea clienților care intenționează să transporte gaze din direcția balcanică către consumatorii din Europa de Est și Centrală, precum și să ofere posibilitatea de a stoca gaze în depozitele de gaze subterane din Ucraina”, a declarat Dmitry Lippa, directorul general al sistemului ucrainean de transportare a gazelor.

În decembrie anul trecut, Moldova a importat pentru prima dată gaze naturale în regim de testare prin gazoductul Transbalcanic în sens invers – de la sud la nord. Anterior, gazoductul transbalcanic era folosit doar pentru a furniza gaz rusesc în Balcani.

Gazoductul Transbalcanic este o conductă magistrală de gaze care trece prin teritoriul Ucrainei, Republicii Moldova, României, Bulgariei și Turciei. În 2019, o parte din infrastructura gazoductului transbalcanic din Turcia și Bulgaria a fost inclusă în gazoductul Balkan Stream.

f334ff6bcdfabfb102353ac89daf5a52

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reuters: SUA investighează dacă Rusia a ajutat Iranul să lovească baze secrete ale CIA

Serviciile de informații americane investighează dacă Rusia a sprijinit Iranul în atacurile cu drone asupra unor facilități ale CIA din Orientul Mijlociu, inclusiv prin...

Serviciile digitale de stare civilă, indisponibile temporar pe platforma evo.gov.md între 24 și 26 iulie 2026

Accesul la serviciile digitale de stare civilă disponibile prin platforma guvernamentală evo.gov.md va fi suspendat temporar în perioada 24 iulie, ora 18:00 – 26...

Moldova se alătură mecanismului internațional de compensare pentru Ucraina

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat joi, 23 iulie, Convenția de la Haga privind crearea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina. Noul instrument juridic va...

Fondatoarea unei companii de turism, reținută pentru 72 de ore într-un dosar de escrocherie de circa un milion de lei

Fondatoarea unei companii de turism a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru escrocherie. Pe acest caz, mai multe familii au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.