StiripesurseȘtirile zileiMĂCEL în Yemen. Cel puţin 40 de nuntaşi au fost ucişi...

MĂCEL în Yemen. Cel puţin 40 de nuntaşi au fost ucişi de un raid aerian saudit

Publicat:

Cel puţin 40 de persoane care participau la o nuntă într-un sat din nordul Yemenului au fost ucise, în cursul nopţii de duminică spre luni, într-un atac aerian întreprins de coaliţia militară condusă de Arabia Saudită, transmite Reuters, citând surse medicale şi localnici, informează şi agerpres.

Şeful spitalului Al Jumhouri din Hajjah a declarat, prin telefon pentru Reuters, că au fost aduse 40 de cadavre, majoritatea ciopârţite, şi că 46 de persoane au fost rănite, printre care 30 de copii.

Citeşte şi: Un candidat la alegerile prezidenţiale din Mexic cere ‘să li se taie mâinile’ hoţilor

Localnici şi medici au declarat că 50 de participanţi la nuntă au fost ucişi şi cel puţin 30 răniţi.

Postul de televiziune Al-Masirah al rebelilor şiiţi houthi a anunţat pe contul său de Twitter că 33 de oameni au fost ucişi şi alţi 55 răniţi.


Coaliţia arabă susţinută de Occident luptă de trei ani împotriva rebelilor înarmaţi houthi, care controlează zona şi o mare parte din nordul Yemenului.

Coaliţia a lansat mii de lovituri aeriene într-o campanie de restabilire a guvernului recunoscut internaţional, însă bombe rătăcite au ucis sute de civili în spitale, şcoli şi pieţe.

Citeşte şi: ‘CAVIARgate’, scandalul de corupţie care dă peste cap APCE

Coaliţia afirmă că nu are ca ţintă civili şi a înfiinţat o comisie de anchetă privind atacuri care s-ar fi soldat cu victime în masă. Comisia a absolvit însă coaliţia de orice vină.

Războiul din Yemen a ucis mai mult de 10.000 de oameni, a obligat peste 2 milioane să se refugieze şi a adus ţara în pragul foametei, potrivit Naţiunilor Unite. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când începe omul să devină conștient? Neurologii caută cele mai pertinente răspunsuri

Niciunul dintre noi nu-și amintește cum era să fii bebeluș; așadar, sunt bebelușii conștienți? Și ce se întâmplă cu cei care încă nu s-au...

Veneția devine un paradis neașteptat pentru Flamingo. De ce se adună păsările în număr record

Populația de Flamingo atinge numere record în Veneția, potrivit AP. Numite „fenicotteri” în italiană, păsările au apărut pentru prima dată la începutul anilor 2000....

Fenomen misterios. Un lac dispărut a reapărut brusc după 130 de ani, apoi s-a evaporat din nou

Un lac dispărut a reapărut brusc, înghițind terenuri agricole, drumuri și linii electrice, înainte de a se scufunda din nou în mod misterios. Pe o...

‘Nostradamusul Chinei’ despre dosarele OZN ale lui Trump: ‘Sunt prostii totale’

„Prostii totale" - este verdictul futuristului chinez Jiang Xueqin despre dosarele OZN declasificate de administrația Trump. Analistul, cunoscut drept „Nostradamusul Chinei", a prezis corect...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.