StiripesurseSocialResponsabilii de la drumuri colaborează cu procurorii

Responsabilii de la drumuri colaborează cu procurorii

Publicat:

Responsabilii de la drumuri colaborează cu procurorii

Reprezentanții ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor” dau asigurări au „colaborat activ cu organul de urmărire penală”, în contextul dosarului penal pentru „abuz în serviciu” în care sunt vizați funcționari din cadrul instituției, se menționează într-un comunicat.

„Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” confirmă faptul că ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii au efectuat percheziții în birourile de serviciu ale unor angajați ai întreprinderii. În cadrul acțiunilor de urmărire penală, Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” a acordat tot suportul necesar și a colaborat activ cu organul de urmărire penală, în strictă conformitate cu prevederile legislației în vigoare”, se mai menționează în document.

Citește și: O dronă ruseacă a căzut în România și a format un crater de 1,5 metri

Precizăm că procurorii  efectuează urmărirea penală ce vizează pretinsele acțiuni ilegale ale factorilor de decizie din cadrul Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”, precum și a unor persoane fizice, referitoare la construcția drumului de acces Leova-Bumbăta.

Procurorii verifică legalitatea procesului de contractare a serviciilor de proiectare și construire a drumului, corectitudinea stabilirii prețului pentru serviciile contractate, precum și stabilirea prejudiciului cauzat.


 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.