StiripesurseSocialZăcămintele de gaze naturale și țiței din sudul țării revin sub...

Zăcămintele de gaze naturale și țiței din sudul țării revin sub controlul statului

Publicat:

Zăcămintele de gaze naturale și țiței din sudul țării revin sub controlul statului

Statul va prelua controlul asupra activelor de exploatare a zăcămintelor de gaze naturale și țiței din sudul țării. Decizia a fost aprobată în două lecturi în cadrul ședinței de vineri, 15 decembrie, a Parlamentului.

Astfel, zăcămintele de hidrocarburi – zăcământul de gaze naturale „Victorovca” din raionul Cantemir și zăcământul de petrol/țiței „Văleni” din raionul Cahul – vor reveni în proprietatea statului, ca urmare a încetării dreptului de folosință a hidrocarburilor de către compania din SUA.

Citește și: O jurnalistă a fost reținută de „pacificatorii” de la Vadul lui Vodă

Agenției Proprietății Publice îi vor fi transmise drepturile patrimoniale asupra edificiilor, instalațiilor, materialelor, bunurilor mobile/imobile, antrenate în procesul tehnologic de exploatare a zăcămintelor. Dreptul de exploatare a zăcămintelor subterane va fi acordat Întreprinderii de Stat Expediția Hidro-Geologică din Moldova „EHGeoM”.

De menționat că, anterior, o comisie parlamentară de anchetă a investigat modul de exploatare a substanțelor minerale utile și determinarea impactului asupra mediului. În baza constatărilor, Comisia a recomandat Guvernului preluarea resurselor naturale la balanța statului și instituirea administrării provizorii a statului asupra procesului de extragere a acestora.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

Ucrainean căutat de autoritățile din România, depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, căutat de autoritățile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.