StiripesurseSocialParlamentul a aprobat proiectul de modificare a legii privind deșeurile

Parlamentul a aprobat proiectul de modificare a legii privind deșeurile

Publicat:

Parlamentul a aprobat proiectul de modificare a legii privind deșeurile

Astăzi, în parlament a fost  aprobată inițiativa legislativă elaborată de Ministerul Mediului și își propune armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene.

Documentul propune introducerea mai multor definiții, precum cele de deșeuri nepericuloase, deșeuri municipale, deșeuri provenite din activități de construcție și demolări, deșeuri alimentare, ale operațiunilor de valorificare materială, ale rambleierii și ale schemelor de răspundere extinsă a producătorilor. De asemenea, actul normativ clarifică procedura de încetare a statutului de deșeu și stabilește măsurile pentru prevenirea generării deșeurilor, informează Moldpres.

Pentru a crește ratele de pregătire pentru reciclarea și reutilizarea deșeurilor, autoritățile trebuie să asigure o mai bună respectare a obligației de a colecta separat deșeurile. În acest sens, proiectul prevede că autoritățile administrației publice au obligația de a institui un sistem de colectare separată a deșeurilor, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă. Totodată, în proiect sunt incluse reglementări suplimentare pentru administrarea serviciului de gestionare a deșeurilor municipale.

Citește și Iurie Reniță, despre aderarea Moldovei la UE: ,,Vis-à-vis de anul 2030 ca posibil termen de aderare la UE consider că este unul eminamente politic și electoral.”

În proiect sunt reglementate și cerințele pentru instalațiile autorizate în colectarea, stocarea, valorificarea și eliminarea deșeurilor. De asemenea, sunt stabilite responsabilitățile subiecților implicați în gestionarea deșeurilor (producătorii de deșeuri, operatorii instalației de gestionare a deșeurilor), precum și în cazul încetării activității de gestionare a deșeurilor.


Alte prevederi ale proiectului vizează obligațiile vânzătorilor de ambalaje în sistemul depozit; cerințele față de administratorul sistemului de depozit al ambalajelor reutilizabile și administratorul sistemului de depozit pentru ambalaje de unică folosință.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.