StiripesursePoliticăUn fost premier cere procurorilor să examineze acțiunile actualului șef de...

Un fost premier cere procurorilor să examineze acțiunile actualului șef de Guvern

Publicat:

Un fost premier cere procurorilor să examineze acțiunile actualului șef de Guvern

Un fost prim-ministru cere Procuraturii Generale să investigheze declarațiile actualului șef al Executivului, Dorin Recean, referitoare la o hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Chișinău.

Este vorba despre fostul premier Ion Chicu, care fusese promovat anterior de socialiști, iar ulterior s-a făcut lider al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM). Acesta a depus o sesizare la PG „pe faptul amenințărilor în adresa judecătorilor Curții de Apel, vociferate în cadrul ședinței Guvernului Republicii Moldova, de către prim-ministrul Dorin Recean”.

Citește și: Un contabil a ajuns după gratii pentru pornografie infantilă

„Aceste declarații constituie, în opinia noastră, o gravă imixtiune în justiție, un atac frontal în adresa unor judecători și o influențare a unei eventuale decizii, pe care urmează s-o ia Curtea Supremă de Justiție”, a menționat Chicu.

Precizăm că Ion Chicu s-a referit la declarațiile lui Recean de săptămâna trecută prin care ultimul a comentat categoric decizia magistraților de la Curtea de Apel Chișinău (CAC), care au anulat decizia Comisiei pentru Situații Excepționale de a exclude Partidul „Șansa” din cursa electorală pentru alegerile locale, care s-au desfășurat în noiembrie.


La scurt timp și Asociația Judecătorilor din Republica Moldova a reacționat la critica premierului Dorin Recean la adresa colegilor lor de la Curtea de Apel Chișinău (CAC) și au calificat declarațiile acestuia drept „imixtiune”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.