StiripesurseȘtirile zileiTalibanii afgani anunţă o nouă ofensivă împotriva forţelor americane

Talibanii afgani anunţă o nouă ofensivă împotriva forţelor americane

Publicat:

Militanţi talibani au anunţat miercuri lansarea unei noi ofensive pentru anul în curs, care va avea ca principale ţinte forţele americane în Afganistan, transmite dpa, potrivit agerpres.

Într-un comunicat postat online, talibanii declară că ofensiva ‘Al-Khandaq’ se va ‘concentra în principal pe strivirea, uciderea şi capturarea invadatorilor americani’, în timp ce ‘susţinătorii lor interni’ – guvernul şi trupele afgane – sunt consideraţi ţinte secundare.

Citeşte şi: INCENDIU la o sondă ilegală de petrol din Indonezia. Cel puţin 10 oameni au murit

Ofensiva a fost denumită după celebra bătălie de la Khandaq – în traducere, ‘bătălia tranşeei’ – din epoca profetului Mahomed, când 3.000 de bărbaţi musulmani au săpat tranşee în jurul oraşului Medina şi au supravieţuit unui asediu îndelungat al unor triburi arabe nemusulmane şi evreieşti.

Noua ofensivă pare să fie un răspuns la cea mai recentă strategie americană în Afganistan, care include o creştere a prezenţei militare, în urma anunţului făcut de preşedintele Donald Trump în luna octombrie.


Talibanii au acuzat miercuri guvernele american şi afgan de sabotarea păcii prin prelungirea războiului, invocând prezenţa în continuare de baze militare americane pe teritoriul ţării.

Citeşte şi: UNICEF Grecia, în centrul unui uriaş scandal de corupţie

În pofida câtorva tentative întreprinse de guvernele de la Washington şi Kabul de a-i aduce pe talibani la masa negocierilor, aceştia nu au acceptat încă o ofertă de pace care să pună capăt conflictului.

Talibanii susţin că alianţa internaţională în Afganistan este o forţă invadatoare, iar guvernul afgan o marionetă a Statelor Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Indivizii care au lansat focuri de artificii dintr-o mașină în mers la Botanica sunt străini. Ei au fost expulzați

Indivizii care au lansat focuri de artificii într-o curte de la Botanica, Chișinău, sunt cetățeni israelieni, precizează Inspectoratul General pentru Migrațiune (IGM). Cei doi...

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

CUC s-a reunit în ședință

Membrii Comisiei Unificate de Control (CUC) au desfășurat în orașul  Bender o ședință, în cadrul căreia au aprobat decizia de numire a doi observatori...

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.