StiripesurseExternePrețurile petrolului au luat-o razna: totul a început din Sahara

Prețurile petrolului au luat-o razna: totul a început din Sahara

Publicat:

Prețurile petrolului au luat-o razna: totul a început din Sahara

Preţurile petrolului au urcat cu aproximativ 3% miercuri și își păstrează trendul crescător, după ce o întrerupere a activităţii la cel mai mare câmp petrolier al Libiei s-a adăugat la temerile că tensiunile din Orientul Mijlociu ar putea reduce livrările globale de petrol, transmite Reuters.

Contractele futures pentru petrolul Brent au crescut cu 2,44 dolari sau cu 3,2%, la 78,33 dolari pe baril, în timp ce preţul ţiţeiului U.S. West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 2,45 dolari, sau cu 3,5%, la 72,83 dolari pe baril, potrivit stiripesurse.ro.

Ambele valori de referinţă ale petrolului au crescut pentru prima dată în cinci zile şi cel mai mult într-o singură zi de la jumătatea lunii noiembrie.

Citeşte şi: România intră în ‘Schengen Air’ din martie 2024

Oprirea  completă a producţiei la câmpul petrolier Sharara, din Libia, stat membru al OPEC, de 300.000 de barili pe zi (bpd), a fost determinată de nişte acţiuni de protest.


”Închiderea Sharara se adaugă cu siguranţă la creşterea preţurilor, în special pentru Brent”, a spus Viktor Katona, de la firma de analiză energetică Kpler, care a evaluat că întreruperea este probabil de scurtă durată.

Atacurile din Marea Roșie

Preţurile petrolului au crescut şi din cauza atacurilor continue asupra navelor din Marea Roşie ale luptătorilor Houthi.

Grupul din Yemen susţinut de Iran a declarat că ”a ţintit” o navă container cu destinaţia Israel, la o zi după ce Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a declarat că rebelii Houthi au tras două rachete balistice antinavă în sudul Mării Roşii.

Israelul şi-a intensificat bombardarea Fâşiei Gaza după ce războiul s-a extins în Liban, cu uciderea la Beirut a liderului adjunct al Hamas.

Israelul nu a confirmat nici nu a infirmat responsabilitatea.

Traderii de energie s-au îngrijorat că un conflict mai larg din Orientul Mijlociu ar putea închide căi navigabile cruciale, cum ar fi Marea Roşie şi Golful Persic, pentru transportul petrolului şi ar putea perturba fluxurile comerciale.

Amplificând incertitudinea din Orientul Mijlociu, două explozii au ucis peste 100 de persoane în Iran, stat membru al OPEC, şi au rănit zeci de oameni la o ceremonie de comemorare a comandantului superior Qassem Soleimani, care a fost ucis de o dronă americană în 2020.

Citeşte şi: Află cine este cel mai bogat om din lume. Vezi ce avere are

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a declarat că cooperarea şi dialogul în cadrul alianţei mai extinse a producătorilor de petrol OPEC+ vor continua, după ce Angola, membru OPEC, a anunţat luna trecută că va părăsi grupul.

OPEC+ include OPEC şi aliaţi precum Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tehnologii inteligente pentru frontiere sigure și eficiente

În perioada 2 – 3 iunie 2026, la Bratislava, a avut loc reuniunea consorțiului proiectului european „AutoBorder”, dedicată dezvoltării unor soluții inovatoare pentru eficientizarea...

Criză de personal în instituțiile statului

Republica Moldova se confruntă cu o criză de personal, cu peste 32.000 de locuri de muncă vacante. Citește și: Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți,...

Revoltă în satul unde o fetiță de șapte ani ar fi fost agresată de un vecin. Oamenii cer dreptate

Cazul copilei de șapte ani, care ar fi fost abuzată sexual de către un vecin, provoacă teamă și furie deopotrivă în rândul localnicilor. Citește și:...

Fermierii au primit sute de milioane prin intermediul programului FCA

Peste 580 de întreprinderi micro și mici din sectorul agricol au primit în perioada martie 2025-mai 2026 finanțări peste jumătate de miliard de lei. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.