StiripesurseExterneDenis Pușilin cere cucerirea oraşelor Odesa şi Nikolaiv

Denis Pușilin cere cucerirea oraşelor Odesa şi Nikolaiv

Publicat:

Denis Pușilin cere cucerirea oraşelor Odesa şi Nikolaiv

Liderul autoproclamatei republici populare Doneţk, Denis Puşilin, a pledat luni pentru cucerirea oraşelor Odesa şi Nikolaiv din sudul Ucrainei, întrucât le consideră ruseşti din punct de vedere istoric, notează EFE, potrivit Agerpres.

“Odesa este un oraş fondat de Ecaterina cea Mare în 1794. Din ordinul ei a apărut acest oraş. Este sau nu oare un oraş rusesc? Bineînţeles că este”, a declarat el agenţiei oficiale ruse de presă RIA Novosti.

Odesa, cel mai important oraş ucrainean de pe litoralul Mării Negre, este baza marinei ucrainene şi portul prin care Kievul îşi exportă cerealele.

“Pământurile din Nikolaiv au fost cucerite în timpul războaielor ruso-turce, adică au fost luate de la hanatul Crimeii, care era pe atunci vasal al Imperiului Otoman. Este sau nu rusesc acest oraş?”, a adăugat el.

Puşilin şi-a exprimat regretul că “greşeli” făcute de unii lideri sovietici au dus la situaţia actuală, într-o aluzie la existenţa unei populaţii rusofone în afara teritoriului Federaţiei Ruse.


“Dacă s-au făcut greşeli, dacă recunoaştem şi vedem asta, atunci aceste oraşe trebuie să fie eliberate. Este ferma mea convingere”, a mai spus el.

În acelaşi timp, liderul prorus a negat că, aşa cum a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, armata rusă nu a reuşit să cucerească niciun oraş important în 2023.

“Ascultaţi, oare Artiomovsk (aşa cum numesc ruşii Bahmut) nu este mare? Mă rog, n-am putut elibera Kievul”, a spus el, adăugând că, în pofida faptului că trupele ruse luptă în Ucraina împotriva armelor şi banilor occidentali, “armata rusa avansează”.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat la sfârşitul anului trecut că războiul va continua până când Kremlinul îşi va atinge toate obiectivele pe care şi le-a propus la lansarea acestuia în februarie 2022.

Citeşte şi: Turismul în Israel a crescut în 2023 în pofida războiului

În ultimele luni, Moscova a recuperat iniţiativa pe aproape întregul frontul din Ucraina, după cum a demonstrat capturarea în decembrie a bastionului ucrainean Mariinka, situat la nord de oraşul Doneţk, în est.

Deşi rusă a reuşit să construiască un coridor între Rusia continentală şi peninsula anexată Crimeea, transformând Azov într-o mare interioară, armata rusă nu a putut să protejeze teritoriul peninsulei şi nici Flota Mării Negre, cu baza în Sevastopol, de rachetele şi dronele ucrainene pentru care ar trebui să controleze întregul sud al Ucrainei, notează EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Promo-LEX îi cere premierului desemnat să includă reintegrarea țării pe lista priorităţilor sale

Asociația Promo-LEX îi solicită premierului desemnat, Vasile Tofan, să includă în viitorul program de guvernare un angajament distinct privind consolidarea arhitecturii instituționale în domeniul...

Laboratoare de științe și clase de matematică din nouă școli au fost moderinzate

Un număr de 38 de laboratoare de științe și clase de matematică din nouă școli model au fost modernizate și dotate cu echipamente de...

Europa construiește un scut antirachetă

Europa își construiește un scut comun de apărare antirachetă bazat pe experiența de război a Ucrainei. Planul strategic, prezentat la Paris în prezența președintelui...

O puşcă cu lunetă a fost găsită într-un colet din Germania

Funcționarii postului vamal Costești au depistat o armă pneumatică cu lunetă, în cadrul controlului vamal asupra unui microbuz de model Volkswagen Crafter, care se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.