StiripesurseExterneÎncă o companie internațională, gonită din București

Încă o companie internațională, gonită din București

Publicat:

Încă o companie internațională, gonită din București

Redacția stiripesurse.ro a intrat în posesia unei notificări, prin care operatorul mașinilor electrice Spark, în sistem de carsharing, anunță închiderea activității în București, din cauza administrației locale, care îi blochează accesul la parcări, spre deosebire de toate celelalte capitale europene.

Deși pretinde că mediul este o prioritate pentru București, edilul Capitalei ar refuza acceptarea netaxării parcării autovehiculelor electrice, folosite în sistem de carsharing, deși asta se întâmplă în toată Europa, iar mașinile electrice particulare beneficiază de această facilitate, potrivit stiripesurse.ro.

Modelul de afaceri al Spark vizează dubla sustenabilitate: pe lângă folosirea în comun a mașinilor, acestea sunt toate electrice, deci nu emit gaze cu efect de seră. În toată lumea se consideră că reduc deopotrivă traficul și poluarea. În București, însă, aceste vehicule ar avea interzis la parcarea pe locurile gratuite pentru toate vehiculele electrice, făcând imposibilă continuarea activității.

Și mai revoltător este că antreprenorii privați, mai cu seamă din domeniul construcțiilor, atât de blamați de Nicușor Dan, permit accesul gratuit în parcările mall-urilor deținute, în timp ce PMB le-ar pretinde, în mod aberant, discriminatoriu și abuziv, să plătească parcarea, deși toate celelalte mașini electrice deținute de persoane fizice au gratuitate.

content-image


 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.