StiripesurseExterneCel mai activ vulcan din Islanda, plasat sub supraveghere atentă de...

Cel mai activ vulcan din Islanda, plasat sub supraveghere atentă de către autorităţi

Publicat:

Cel mai activ vulcan din Islanda, plasat sub supraveghere atentă de către autorităţi

Grimsvotn, cel mai activ vulcan din Islanda, a fost plasat joi sub atentă supraveghere de către autorităţi, ca urmare a unei importante inundaţii glaciare în curs de desfăşurare, un posibil semn al unei viitoare erupţii, transmite AFP.

Fenomen natural brutal cunoscut sub numele de “jokulhlaup”, acest flux tumultuos de apă este în curs de desfăşurare în apropierea vulcanului şi se scurge de-a lungul imensei câmpii fluvio-glaciare Skeidararsandur, nu departe de Skaftafell, în sudul ţării, a precizat Institutul islandez de meteorologie, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi:  Schengen – Fostul premier bulgar atacă dur Austria și vorbește despre șantaj: Și noi putem face asta!/ Apel la România

Scăderea presiunii în vulcan, cauzată de scurgerea unor cantităţi uriaşe de apă, poate declanşa o erupţie, aşa cum s-a întâmplat în 2004, 1934 şi 1922.

În prezent, volumul de apă este de aproximativ 0,29 km3, iar debitul maxim nu ar trebui să depăşească 1.000 m3/s, potrivit Institutului.


Însă, inundaţiile glaciare pot avea loc şi fără erupţie – ca în noiembrie 2021 şi octombrie 2022.

Situat sub gheţarul Vatnajokull, cel mai mare din Europa, într-o zonă inaccesibilă din centrul Islandei, vulcanul Grímsvötn – a cărui activitate este în general de scurtă durată – a erupt ultima dată în 2011.

Norul de cenuşă pe care l-a expulzat a perturbat pentru scurt timp traficul aerian deasupra insulelor britanice, departe de erupţia vulcanului Eyjafjallajokull din 2010, care a blocat timp de câteva zile traficul în Islanda şi în Europa.

În ultimele luni, activitatea seismică a vulcanului Grimsvotn a depăşit nivelul obişnuit, a precizat într-un comunicat organismul responsabil cu monitorizarea vulcanilor.

Citeşte şi: Turismul în Israel a crescut în 2023 în pofida războiului

Cea mai recentă erupţie vulcanică din Islanda, a patra în doi ani, a avut loc în seara zilei de 18 decembrie, într-o zonă situată la sud de capitala Reykjavik. Grindavik, un orăşel de 4.000 de locuitori, a fost evacuat la 11 noiembrie ca măsură de precauţie.

Treizeci şi trei de sisteme vulcanice sunt considerate active în acest ţinut de foc şi gheaţă, regiunea cu cea mai semnificativă activitate vulcanică din Europa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.