StiripesurseRăzboi in UcrainaUcraina a doborât două avioane ruseşti

Ucraina a doborât două avioane ruseşti

Publicat:

Ucraina a doborât două avioane ruseşti

Ucraina a anunţat luni că forţele sale aeriene au doborât două avioane ruseşti în zona Mării Azov, informează AFP şi Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Cele două avioane erau un avion de recunoaştere A-50 şi un avion model Il-22 ce serveşte drept comandament aeropurtat.

”Forţele Aeriene ale Ucrainei au distrus un aparat de zbor inamic cu rază lungă de detecţie radar A-50 şi un centru de control aerian inamic Il-22. Le sunt recunoscător Forţelor Aeriene pentru operaţiunea planificată şi executată perfect în regiunea Mării Azov!”, a scris comandantul armatei ucrainene, Valeri Zalujnii, într-un mesaj pe aplicaţia Telegram.

Ucraina a doborât două avioane ruseşti

Aceste avioane ajută la strângerea de informaţii, identificarea ţintelor şi coordonarea trupelor.

Întrebat despre acest subiect într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a dorit să comenteze, precizând că nu dispune de informaţii.


”Nu avem informaţii” despre această chestiune, a spus Peskov.

Rusia a susţinut constant că deţine supremaţia aeriană deasupra Ucrainei, însă în realitate această supremaţie nu a fost niciodată nici durabilă, nici totală.

Ucraina a doborât două avioane ruseşti

Ajutorul militar occidental a consolidat apărarea antiaeriană ucraineană în ultimii doi ani, în scopul protejării Ucrainei de rachetele şi dronele trimise aproape zilnic de Rusia asupra oraşelor ucrainene.

Citeşte şi: Un medic controversat trage semnalul de alarmă: ‘Vaccinul anti-Covid creşte numărul de cancere!’ – Stiripesurse.md

De la începerea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina în februarie 2022, Kievul le-a cerut constant aliaţilor occidentali armament şi muniţii tot mai sofisticate, inclusiv tancuri, alte vehicule blindate, rachete cu rază lungă şi avioane F-16.

Citeşte şi:  Bela Kovacs, europarlamentarul maghiar, judecat la Budapesta pentru spionaj în favoarea Rusiei

Primele avioane F-16 vor ajunge în Ucraina în cursul acestui an, deşi impactul lor în război ar putea fi limitat de puterea forţelor aeriene ruse. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce a observat un analist rus care a jucat rolul lui Putin într-o simulare de război a armatei germane

Un expert rus care a jucat rolul lui Vladimir Putin într-o simulare de război spune că rezultatele testului au fost înfiorătoare.Forțele armate germane și...

New York Times: Amenințarea lui Trump privind retragerea trupelor din Germania nu mai sperie ca altădată. De ce are Berlinul acum mai multă putere

Amenințarea președintelui american Donald Trump privind retragerea trupelor din Germania, relansată după criticile venite de la Berlin în contextul războiului cu Iranul, nu mai...

Un sistem special va promova ecosistemul IA în Moldova

Republica Moldova a lansat oficial Subconsiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată (SCIA). Prima reuniune a acestei structuri consultative a avut loc la 30...

Aproape 5.000 de cetățeni străini, încadrați pe piața muncii din R. Moldova

Numărul cetățenilor străini angajați în Republica Moldova este în creștere. Potrivit autorităților, aproximativ 5.000 de muncitori din alte state activează în prezent pe piața...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.