StiripesurseExterneStatele membre UE şi Norvegia au primit peste 3.000 de pacienţi...

Statele membre UE şi Norvegia au primit peste 3.000 de pacienţi din Ucraina

Publicat:

Statele membre UE şi Norvegia au primit peste 3.000 de pacienţi din Ucraina

Statele membre ale Uniunii Europene şi Norvegia au primit peste 3.000 de pacienţi din Ucraina pentru a uşura presiunea asupra sistemului de sănătate al ţării, a raportat luni Comisia Europeană, relatează dpa.

Programul de evacuare medicală lansat în martie 2022, la o lună după ce Rusia a declanşat invazia în Ucraina, a fost cea mai mare operaţiune de evacuare medicală coordonată până în prezent de Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al UE, se arată într-un comunicat, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Congresul PPE are loc la București înaintea alegerilor europarlamentare

“Aşa cum am spus întotdeauna, Ucraina şi cetăţenii săi pot conta pe sprijinul UE atât timp cât este necesar”, a declarat comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides.

La rândul său, comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a declarat că “nu ne putem întoarce privirea de la ororile pe care le înfruntă zilnic poporul ucrainean”.


“În condiţiile în care Rusia îşi continuă atacurile nemiloase asupra infrastructurii civile ucrainene, inclusiv spitale, acordarea de asistenţă de urgenţă Ucrainei este la fel de crucială ca întotdeauna”, a mai spus el.

Citește și: Papa Francisc a refuzat o donaţie substanţială de la o mare companie din domeniul apărării

Comisarul european şi-a exprimat recunoştinţa faţă de toate cele 22 de ţări care şi-au deschis spitalele pentru pacienţii din Ucraina. Lista include majoritatea statele UE, plus Norvegia, care nu este ţară membră a blocului comunitar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.