StiripesurseCultură și MediaDiverseSăptămâna Modei masculine de la Paris începe cu un show al...

Săptămâna Modei masculine de la Paris începe cu un show al artistului Pharrell Williams pentru casa Louis Vuitton

Publicat:

Săptămâna Modei masculine de la Paris începe cu un show al artistului Pharrell Williams pentru casa Louis Vuitton

Săptămâna Modei masculine de la Paris va începe marţi seară, de la ora locală 20:00, cu un show al artistului Pharrell Williams pentru casa Louis Vuitton, care este pe cât de celebru, pe atât de flamboiant. Spectacolul va avea loc într-un celebru parc de distracţii din capitala franceză, la doar câţiva paşi de Fundaţia Vuitton, care este dedicată artei, informează AFP.

La şase luni după defilarea sa care a făcut vâlvă după ce a avut loc pe Pont Neuf din Paris, lângă sediul general al casei de modă, creatorul american a ales Jardin d’acclimatation din Bois de Boulogne ca teren de joacă pentru o prezentare care, cel mai probabil, va fi dinamică şi inspirată din marele vest american, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Congresul PPE are loc la București înaintea alegerilor europarlamentare

Toţi invitaţii au primit pe post de invitaţie o muzicuţă cu sigla “LV”, iar casa de modă şi-a însoţit comunicarea pe Instagram cu un videoclip inspirat din estetica western.

Maestrul bucătar Jean Imbert, un prieten al marilor case de modă pariziene, se va afla în bucătărie şi va prepara mâncăruri ce vor fi servite într-o atmosferă de restaurant ce aminteşte de marele vest american.


Cântăreţul Pharrell Williams, devenit celebru datorită cântecelor “Happy” şi “Get Lucky” lansate alături de Daft Punk, va dezvălui în acest decor cea de-a treia colecţie masculină pe care a creat-o pentru casa Louis Vuitton, după ce a prezentat anterior la Hong Kong o pre-colecţie inspirată de Hawaii.

La Paris, defilarea casei Vuitton, o marcă far din cadrul grupului de lux LVMH, ar trebui să atragă din nou numeroase staruri din muzica rap, cinematografie şi sport. Printre vedetele prezente în primul rând de lângă podium ar putea să se afle şi celebrul baschetbalist american LeBron James, cea mai recentă imagine oficială recrutată de acest brand.

Marile case de modă vor fi prezente la Paris Fashion Week, cum ar fi Valentino, Dior Homme şi mai ales Givenchy, care îşi va prezenta noua colecţie fără directorul său de creaţie, Matthew Williams, plecat de la 1 ianuarie.

După trei ani de absenţă la acest eveniment hibernal parizian, Olivier Rousteing revine cu o prezentare a casei Balmain.

Citește și: Papa Francisc a refuzat o donaţie substanţială de la o mare companie din domeniul apărării

Pentru casele independente, una dintre cele mai aşteptate defilări va fi cea organizată de Alexandre Mattiussi pentru AMI, considerat un as al “modei happening”.

Săptămâna Modei masculine de la Paris, unde vor fi prezentate colecţii create pentru sezonul toamnă-iarnă 2024-2025, urmează celei de la Milano. Evenimentul parizian va include 42 de defilări şi 32 de prezentări repartizate în şase zile, de marţi şi până duminică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.