StiripesurseExterneAjutorul pentru ostaticii israelieni şi civilii palestinieni a ajuns la frontiera...

Ajutorul pentru ostaticii israelieni şi civilii palestinieni a ajuns la frontiera cu Gaza

Publicat:

Ajutorul pentru ostaticii israelieni şi civilii palestinieni a ajuns la frontiera cu Gaza

Ajutorul umanitar destinat ostaticilor israelieni şi locuitorilor palestinieni din Fâşia Gaza a fost livrat miercuri Egiptului pentru a fi transferat peste frontieră, în urma unui acord negociat de Qatar şi Franţa, relatează Reuters.

Două avioane din Qatar au sosit în El Arish, în nordul peninsulei egiptene Sinai, unde proviziile au fost descărcate şi transferate la punctul de trecere Rafah la frontiere cu Gaza, la aproximativ 28 km distanţă spre est, au declarat oficiali egipteni de securitate şi Semiluna Roşie, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Congresul PPE are loc la București înaintea alegerilor europarlamentare

Unul dintre avioane transporta pachete medicale pentru 45 din cei 253 de ostatici despre care Israelul spune că au fost capturaţi de gruparea militantă palestiniană Hamas în timpul incursiunii sale mortale în Israel la 7 octombrie.

Peste 100 de ostatici au fost eliberaţi în timpul unui scurt armistiţiu la sfârşitul lunii noiembrie.


Qatarul a declarat că proviziile pentru civilii palestinieni care au sosit miercuri vor fi distribuite în părţile Gazei cele mai afectate de conflictul dintre Israel şi Hamas declanşat de atacul din 7 octombrie, în schimbul ajutorului umanitar livrat ostaticilor.

Un oficial francez a spus mai devreme că ideea iniţială pentru livrarea ajutorului a venit de la familiile unora dintre ostaticii israelieni şi că negocierile au continuat săptămâni întregi.

Israelul a început să lase ajutoarele în Gaza la 21 octombrie, deşi potrivit agenţiilor umanitare cantitatea livrată este cu mult sub ceea ce este necesar pentru populaţia din Gaza, de 2,3 milioane de locuitori, şi de asemenea există întârzieri în fluxul de ajutoare către El Arish.

Campania militară a Israelului a lăsat întreaga populaţie din Gaza să se confrunte cu niveluri de criză ale foametei şi cu un risc tot mai mare de îmbolnăvire, în timp ce proviziile se epuizează, declară agenţiile umanitare.

Citește și: Papa Francisc a refuzat o donaţie substanţială de la o mare companie din domeniul apărării

Miercuri, Sigrid Kaag, noua coordonatoare a ONU pentru răspunsul umanitar şi de reconstrucţie în Gaza, s-a aflat în Sinai ca parte a efortului de a creşte fluxul de ajutoare.

“Sunt aici pentru mandatul Consiliului de Securitate (ONU) de a vedea cum putem facilita, accelera şi expedia toate domeniile de asistenţă de care au mare nevoie civilii din Gaza, având în vedere condiţiile umanitare foarte acute cu care se confruntă pentru a trăi”, a declarat ea presei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Două mari companii româneşti se află pe lista celor care ar urma să investească peste 1 miliard de euro în R. Moldova

Două mari companii de renume, cu capital românesc, vor investi major în dezvoltarea Republicii Moldova. În acest sens, la Chișinău au fost semnate proiectele...

‘Analiză la sânge’ a dezastrului din sistemul de sănătate al Transnistriei

În luna iunie, de la Facultatea de Medicină a Universității de „stat” din stânga Nistrului vor absolvi aproximativ 100 de studenți. Dintre aceștia, 55...

Turneu internațional de Judo la Ocnița

Aproximativ 270 de tineri judocani și-au demonstrat talentul la un turneu internațional, organizat în nordul Republicii Moldova. Sportivi din România și Ucraina au fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.