Jose Mourinho a cheltuit 1.86 de miliarde de euro pe transferuri, dar există un manager care îl ”bate”
Jose Mourinho (60 de ani) este unul dintre cei mai mari antrenori din lumea fotbalului, iar acum este liber de contract, scrie jurnal.md
Citește și Canoista Elena Glizan – pe primul loc în clasamentul mondial
După doi ani și jumătate petrecuți pe Olimpico, ”The Special One” a fost demis de către cei de la AS Roma în cursul zile de marți, 16 ianuarie.
În cei 23 de ani de carieră, Jose Mourinho a cheltuit o sumă uriașă pe transferuri, nu mai puțin de 1.86 miliarde de euro. Totuși, nu se apropie de managerul care a cheltuit cei mai mulți bani pe aducerea de jucători din istorie.
Cel mai mare transfer realizat de ”Mou” este aducerea lui Paul Pogba la Manchester United pentru 105 milioane de euro în 2016, un record la acea vreme. Pe doi se află Romelu Lukaku, care un an mai târziu a ajuns pe Old Trafford în schimbul a 85 de milioane de euro. La Roma, cheltuielile lui ”The Special One” au fost mai reduse, iar acest lucru l-au făcut să fie al doilea în top.
Pe primul loc este nimeni altul decât Pep Guardiola, care a transferat jucători în valoare de două miliarde de euro, potrivit celor de la Daily Mail.
Jack Grealish este cel mai scump jucător transferat de Pep Guardiola pentru 117,5 milioane de euro în vara anului 2021. În acest an, catalanul l-a adus la Man. City și pe Josko Gvardiol, care a costat nu mai puțin de 90 de milioane de euro.
Pe locul trei în topul managerilor care au cheltuit cei mai mulți bani se află ”Don” Carlo Ancelotti cu 1.7 milioane de euro.
Jurgen Klopp se află abia pe locul al 10-lea. Tehnicianul german a cheltuit în cariera sa aproape 1.1 miliarde de euro.
Cum arată topul:
1. Pep Guardiola – 2 (două) miliarde de euro
2. Jose Mourinho – 1.86 miliarde de euro
3. Carlo Ancelotti – 1.7 miliarde de euro
4. Massimiliano Allegri – 1.4 miliarde de euro
5. Diego Simeone – 1.2 miliarde de euro
6. Manuel Pellegrini – 1.2 miliarde de euro
7. Thomas Tuchel – 1.18 miliarde de euro
8. Antonio Conte – 1.16 miliarde de euro
9. Mauricio Pochettino – 1.15 miliarde de euro
10. Jurgen Klopp – 1.1 miliarde de euro











