StiripesurseExterneHamas respinge declaraţiile preşedintelui Biden privind un stat Palestina: 'Nu păcăleşte...

Hamas respinge declaraţiile preşedintelui Biden privind un stat Palestina: ‘Nu păcăleşte poporul nostru’

Publicat:

Hamas respinge declaraţiile preşedintelui Biden privind un stat Palestina: ‘Nu păcăleşte poporul nostru’

Organizaţia palestiniană islamistă Hamas, la putere în Gaza, a respins sâmbătă declaraţiile preşedintelui american cu privire la posibilitatea înfiinţării unui stat palestinian, pe care le-a calificat drept “iluzie” care “nu-i păcăleşte” pe palestinieni, informează AFP.

“Iluzia că Biden pledează în favoarea unui stat Palestina (…) nu păcăleşte poporul nostru”, a reacţionat într-un comunicat Izzat al-Richiq, membru al biroului politic al grupării islamiste, în cea de-a 106 zi de război cu Israelul, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Pașaportul moldovenesc, luxul râvnit de rușii din Rusia

Vineri, un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a declarat că Joe Biden “continuă să creadă în perspectiva şi posibilitatea” unui stat palestinian, dar că el “recunoaşte că va fi nevoie de multă muncă pentru a se ajunge acolo”.

Principal aliat şi susţinător al Israelului, SUA au îndemnat la eforturi pentru limitarea numărului de victime civile în Gaza, reiterându-şi sprijinul pentru crearea unui stat palestinian, respinsă de guvernul prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu.


Preşedintele american este “un partener deplin al războiului de genocid, iar poporul nostru nu aşteaptă nimic bun de la el”, a comentat sâmbătă responsabilul Hamas, criticându-i pe “cei care se consideră purtătorii de cuvânt oficiali ai poporului palestinian şi care vor să decidă pentru poporul palestinian asupra tipului de ţară care îi convine”.

Războiul dintre Israel şi Hamas a fost declanşat de un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene, pe 7 octombrie, asupra teritoriului israelian, atac în care au fost ucişi circa 1.140 de persoane, majoritatea civili. De asemenea, alte 250 de persoane au fost răpite şi duse în Fâşia Gaza.

Citește și: Două poduri rutiere din Bălți vor fi reparate

Drept represalii la acest atac sângeros, Israelul a jurat că va distruge Hamas şi întreprinde de atunci bombardamente şi operaţiuni în Gaza. Potrivit unui nou bilanţ publicat sâmbătă de Ministerul Sănătăţii al Hamas, 24.927 de persoane, majoritatea femei, copii şi adolescenţi, au fost ucise, iar alte 62.108 au fost rănite în operaţiunile israeliene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul a simplificat procedurile care simplifică autorizarea sistemelor pentru stocarea energiei electrice

Instalarea sistemelor fotovoltaice, a pompelor de căldură și a bateriilor pentru stocarea energiei electrice va necesita mai puține acte și proceduri administrative. Parlamentul a...

SONDAJ 54% dintre moldoveni ar vota împotriva unirii cu România

Mai mult de jumătate dintre cetăţenii Republicii Moldova ar vota împotriva unirii cu România la un eventual referendum, iar aproape 50% consideră că orientarea...

Cine sunt cei trei angajați cu ‘funcții de decizie’ de la Moldatsa, reținuți de CNA pentru 72 de ore

Contabila-șefă, șeful adjunct în Departament Securitate Aeronautică și șeful adjunct în Direcția Administrativă sunt persoanele cu „funcții de decizie” reținute în urma perchezițiilor desfășurate...

Expert: Cinci raioane trebuie unificate într-o singură entitate administrativă

Reforma administrației publice locale este deja întârziată, iar modul în care autoritățile au inițiat acest proces lasă de dorit. Declarația aparține expertului în drept...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.