StiripesurseJustiţiePolițist al IGP reținut de CNA pentru luare de mită

Polițist al IGP reținut de CNA pentru luare de mită

Publicat:

Polițist al IGP reținut de CNA pentru luare de mită

Un ofițer al Serviciului Asigurare Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) al IGP a fost reținut cu puțin timp în urmă de CNA pentru corupere pasivă. Acesta ar fi pretins și ulterior a primit, sub control, suma de 1.500 lei.

Citește și PG a restituit

plângerea penală în privința lui Dorin Recean

Potrivit CNA, polițistul ar fi solicitat suma menționată pentru a nu atrage la răspundere contravențională un conducător auto pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere, acțiuni care intră în atribuțiile sale de serviciu.

În urma acțiunilor procesuale efectuate, polițistul a primit sub controlul ofițerilor CNA mijloacele financiare pretinse, la scurt timp după apelul efectuat la Linia Național Anticorupție.


De asemenea, în scopul acumulării materialului probator, a fost efectuată percheziția corporală a polițistului, în urma căreia au fost ridicate mijloacele bănești în sumă de 1.500 lei, anterior transmise sub controlul ofițerilor CNA.

Angajatul Serviciului Asigurare Ordine Publică a fost reținut pentru 72 de ore și urmează să fie plasat în izolatorul CNA. În prezent, au loc acțiuni de urmărire penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău.

De menționat că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la o decizie definitivă și irevocabilă de judecată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Macron îl invită pe Zelenski și patru țări arabe la G7 pentru a aborda războaiele din Iran și Ucraina

Liderii Egiptului, Arabiei Saudite, Qatarului și Emiratelor Arabe Unite vor participa marțea viitoare la o sesiune de lucru a summitului G7 de la Evian...

Elveţienii spun un „nu” clar la referendumul pentru limitarea populației

Elveţienii au fost chemaţi duminică să se pronunţe cu privire la o iniţiativă antiimigraţie care propune limitarea populaţiei ţării, şi cu privire la o...

PAS își propune să câștige toate alegerile în următorii patru ani

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) își propune să câștige toate scrutinele electorale din următorii patru ani pentru a garanta stabilitatea politică și a accelera...

Putin are peste 700.000 de soldaţi în Ucraina

Rusia are peste 700.000 de soldaţi desfăşuraţi în zona de război din Ucraina, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, la o întâlnire cu militarii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.