StiripesurseȘtirile zileiMilioane din donațiile șomerilor. Constatările CEC în raport cu „Șansa”

Milioane din donațiile șomerilor. Constatările CEC în raport cu „Șansa”

Publicat:

Milioane din donațiile șomerilor. Constatările CEC în raport cu „Șansa”

Partidul Politic „Șansa” ar fi obținut donații impunătoare, inclusiv din partea șomerilor. Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță  că a finalizat verificarea finanțării campaniei electorale formațiunii pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023.

Citește și: Se ieftinește gazul! Cu cât și de când?

Potrivit raportului CEC, veniturile  totale ale formațiunii în campania electorală din noiembrie au fost de peste 3,74 de milioane de lei.

În mare parte, banii au ajuns pe conturile partidului din donații. Potrivit CEC, majoritatea surselor financiare au fost donate de persoane fizice, atât din țară, cât și de peste hotare, dar și de „persoane cu statut special”.

Potrivit raportului, 483 de persoane fizice au făcut donații în favoarea partidului „Șansa”, iar sumele s-au încadrat între 1000 și 15 000 de lei.


În timpul verificărilor, s-a constatat că, pe parcursul anului 2022, 71 dintre acești donatori, nu au înregistrat venituri sau au înregistrat venituri foarte mici.

Temei pentru verificarea CEC au servit sesizările parvenite de la mai multe instituții de resort și de la cetățeni ai Republicii Moldova, în legătură cu existența semnelor de încălcare a cadrului normativ privind finanțarea campaniei electorale a concurentului electoral menționat.

De menționat că reprezentanții partidului „nu au dat curs solicitării privind prezentarea la ședința de înfățișare, nu au colaborat în vederea desfășurării controlului și nu au prezentat documentele solicitate suplimentar”.

Precizăm că PP „Șansa” a fost exclus din cursa electorală pentru alegerile locale generale din noiembrie prin decizia Comisiei Situației Excepționale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de plante de cânepă au fost descoperite la Botanica, Buiucani și Râșcani

Polițiștii din sectoarele Botanica, Buiucani și Râșcani au depistat și ridicat sute de plante de cânepă cultivate pe terenuri și în curți din raza...

Mai multe proceduri din Justiţie vor intra în era digitală

Guvernul a aprobat un proiect de lege care extinde utilizarea instrumentelor digitale în activitatea instanțelor de judecată. Documentul prevede desfășurarea în format electronic a...

Moldovenii vor avea mai multe drepturi în procesul decizional

Guvernul a aprobat un proiect de lege care instituie un nou cadru privind participarea publică în procesul decizional. Potrivit autorităților, inițiativa urmărește să sporească...

Șervețele umede pentru bebeluși, contaminate cu bacterii

ANSP retrage de pe piață mai multe loturi de șervețele umede pentru bebeluși, după ce analizele de laborator au identificat neconformități microbiologice. Instituția recomandă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.