StiripesurseȘtirile zileiVizită 'sensibilă' a lui Macron în Noua Caledonie

Vizită ‘sensibilă’ a lui Macron în Noua Caledonie

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a ajuns joi în Noua Caledonie pentru “o vizită sensibilă”, la 30 de ani după evenimentele sângeroase care au avut loc în acest arhipelag francez din Pacific şi cu şase luni înainte de organizarea unui referendum asupra independenţei, informează AFP, potrivit agerpres.

Macron, care s-a aflat trei zile în Australia pentru a întări “relaţia strategică”, va rămâne până la 5 mai pe insulă, supranumită “Le Caillou” (Pietricica) şi unde vizita lui face vâlvă.

Citeşte şi: Tragedie aeriană în SUA. Nouă oameni au murit – VIDEO

O parte din populaţie refuză ca preşedintele francez să aibă un moment de reculegere în faţa unui monument în memoria militanţilor pentru independenţă kanaks, ucişi în urmă cu 30 de ani de militari francezi.

La 5 mai 1988, armata franceză a luat cu asalt grota Ouvea (în estul arhipelagului), unde jandarmi erau ţinuţi ostatici de militanţi secesionişti, asalt care s-a soldat cu moartea a 21 de oameni, doi militari şi 19 kanaks, dintre care unii au fost executaţi sumar.


Emmanuel Macron va fi primul preşedinte francez care se va duce la Ouvea după această dramă profund traumatizantă pentru populaţia locală. El va păstra de asemenea un moment de reculegere în faţa unei plăci comemorative construite în memoria a patru jandarmi ucişi la 22 aprilie 1988 de un comando secesionist care a luat apoi alţi 27 de jandarmi ostatici.

După tensiunile secesioniste din anii 1980, între Paris şi Noumea au fost încheiate acorduri care au oferit o largă autonomie acestei insule, franceză din 1853. În 1998, acordul de la Noumea a instaurat un proces progresiv de decolonizare, care prevede organizarea, la 4 noiembrie 2018, a unui referendum asupra independenţei.

Citeşte şi: Aproape 200 de poliţişti mexicani, mână-n mână cu crima organizată

Cu şase luni înainte de referendum, un sondaj dat publicităţii miercuri creditează tabăra care se opune independenţei cu un uşor avans, de 59,7%, în timp ce tabăra pro-independenţă este creditată cu 22,5%, iar 17,8% sunt indecişi.

Cei circa 270.000 de locuitori ai arhipelagului sunt în proporţie de aproape 40% kanaks (melanesieni) şi 27% europeni, alţii declarându-se metişi sau de altă origine.

O eventuală independenţă faţă de Franţa ar fi o premieră după cea a Djibouti (1977) şi Vanuatu (1980), fost condominium franco-britanic din Noile Hebride, care se învecinează cu Noua Caledonie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.